Noi dezvăluiri legate de Rain

Acum ceva timp, Ministerul Apărării a luat o decizie cu privire la soldaţii ce au un regim special, aşa zişii „recruţi din rândul celebrităţilor”.

Membrii Ministerului Apărării au hotărât să desfinţeze acest tip de recruţi.

Soldaţii care au comis acte ilegale, Ministerul Apărării a decis ca 8 dintre ei să fie pedepsiţi. Toţi cei 15 „recruţi din rândul celebrităţilor” vor fi mutaţi la alte unităţi pe 1 August. După ce îşi vor primii pedeapsa, cei 8 vor activa ca soldaţi obişnuiţi.

Azi se pare că s-a descoperit ca Rain a devenit „soldat cu privilegii”, chiar dacă nu a prezentat documentele necesare.

10 soldaţi, inclusiv Rain, nu au prezentat actele necesare care să dovedească că sunt celebriţăţi, dar cu toate acestea au fost acceptaţi. Pentru a fi recrutat ca şi celebritate, există câteva reguli: actorii trebuie să fi jucat într-o dramă sau într-un film, comedianţii trebuie să fi fost într-un show de comedie popular, iar actorii trebuie să dovedească cifra din vânzările albumelor şi apariţia la show-uri muzicale, toate acestea + o scrisoare de confirmare şi una de recomandare.

Soldaţii care au fost recrutaţi ca şi celebrităţi şi nu vor fi pedepsiţi (pentru că nu au plecat din instituţie, nu au folosit telefonul ilegal, etc.) sunt: Kim Mu-yeol, Leeteuk, Lee Seok Hoon (SG Wannabe), Lee Min Soo, Ryu Sang Wook.

Heechul şi Yesung nu vor păţi nimic, deoarece ei nu s-au înrolat drept „recruţi din rândul celebrităţilor”, ci drept Soldaţi în Serviciul Public. Pentru a devenii Soldat în Serviciul Public trebuie să îţi faci o examinare medicală. dacă nu eşti apt pentru a servi drept soldat activ, vei fi repartizat în Serviciul Public.

3 gânduri despre „Noi dezvăluiri legate de Rain

  1. Chunji

    Ce bine ca yesung nu a patit nimic. Cand am vazut ca nu era pe lista aia cu celebritati m-am gandit ca poate a facut ceva gresit… dupa m-am calmat:))). Eram acolo „multumesc doamne”

    Apreciază

    Răspunde
  2. daianavlaic

    Ce bne ca cei din SUJU nu au nici o problema.ma bucur ca yesung al meu e ok si eu mam speriat cand nu lam vazut pe lista pe care era si leeteuk dar apoi am vazut mai jos ca totul e oh.SUJU sunt baieti buni ei nu pot face nimik rau :)) ^^

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s