GI (Global Icon) trebuiau să revină + 2 membre au dat agenţia în judecată

Grupul de fete GI (Global Icon) a anunţau că va reveni în curând cu cel de-al treilea single. La scurt timp după aceste veşti bune pentru fanii, au apărut şi veşti mai proaste: 2 dintre membre au dat în judecată agenţia.

Pare că anul 2015 pentru trupa GI, după ce au anunţat că vor lansa o melodie pe 25 februarie, veştile proaste au venit şi a fost dezvăluit faptul că 3 dintre membre originale au problmee, iar 2 chiar au fost în procese cu agenţua, Simtong Entertainment.

Potrivit Herald Pop, câteva dintre membre au cerut agenţiei să le termine contractul. Membra originală Aram a plecat anul trecut în mijlocul unui proces de terminare al contractului, iar altă membră OneKet, este pe cale să facă acelaşi lucru. Membra Hayeon a plecat şi ea anul trecut, dar plecarea ei a fost aprobată de agenţie.

Se spune că Haram şi OneKet cer ca şi contractele lor să fie terminate din cauza conflictelor care au apărut odată cu plecarea lui Hayeon.

O altă sursă spune că cele două ar fi încălcat contractul şi agenţia ar fi investit mulţi bani în training, mâncare şi apartament.

„Momentan ne întâlnim pentru discuţii. Vom lansa în curând o declaraţie oficială”, a declarat agenţia pentru TVReport.

Ele trebuiau să lanseze astăzi o melodie, dar deocamdată nu se ştie, dacă va fi lansata, dar dacă va fi lansată, aceasta nu va fi promovată.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s