Fosta membră a trupei 4L, Yeseul, a dezvăluit într-un interviu de ce aceasta a decis să părăsească trupa şi agenţia după debutul controversat al trupei.
În interviul cu „Star News”, aceasta a declarat: „La acel moment, mă gândeam mult la identitatea mea şi statutul de cântăreaţă. Eram în mijlocul unui scandal din cauza debutului nostru şocant şi era greu să aştept mai mult de la această situaţăe.”
4L au debutat anul trecut, în luna august, cu melodia „Move” ce avea un rating de 19+ din cauza hainelor ce devzăluiau prea mult şi evoluţiile prea sexy.
Yeseul a continuat: „Mă simţeam de parcă eram îmbrăcată în ceva ce nu eram eu şi îmi era foarte greu să lucrez. Nu am dorit să continui astfel şi am deci că nu voi avea un viitor în această companie. De aceea, după ce am analizat situaţia o vreme, am părăsit agenţia. Compania nu m-a forţat să fac nimic, însă pentru a supravieţui, trebuia să fac asta. Realitatea situaţiei m-a făcut să regret multe lucruri. De multe ori mă gândeam ‘chiar trebuie să apelez la astfel de lucruri?'”
Când a fost întrebată despre cariera ei solo, aceasta a spus: „Simt că o iau de la început. Sper că oamenii mă vor vedea ca pe un începător şi mă vor primi. Nu prea mi-a plăcut conceptul sexy, mă simţeam incomod. M-am simţit mult mai bine înregistrând melodia „I’m in love”.„
cr.: koreaboo
Mi s-a parut cu adevarat hilar si naspa debutul lor:))
ApreciazăApreciază
Exceptând coregrafia şi hainele, nu au voci chiar atât de rele. Ar putea ajunge undeva, dar cu alt concept.
ApreciazăApreciază