După ce au fostcriticaţi din cauza greşelilor de sunet şi a celor de împărţire a timpului, acum SBS continuă să fie criticat pentru cum i-au tratat pe BTOB.
Se pare că în momentul în care BTOB erau pe scenă, unul din membrii staffului s-a auzit spunând în microfon „De ce fac aceşti copii un musical în acest moment?„, iar vocea părea enervată ca şi cum i-ar fi criticat.
De asemenea la aşa-numitul „Interviu cu liderii”, nu toţi cei prezenţi au vorbit, Eunkwang a fost unul dintre ei. El a fost pus în spate şi nu a scos nici un cuvând. Pe lângă asta mulţi spun că trupa a trebuit să ia avionul şi să zboare timp de 7 ore special pentru a ajunge în Coreea să cânte pentru 2 minute şi 58 de secunde, lucru care nu este deloc normal.
Alte probleme au fost în timpul scenei celor din EXO unde sunetul ba creştea ba scădea încât aproape că nu se auzea nimic în unele momente. În acelaşi timp cameramanul a făcut o treabă foarte proastă când GOT7 şi B.A.P îşi susţineau prestaţiile.
Tot cameramanul a fost criticat pentru momentul în care TWICE era pe scenă şi acesta filma din spatele cuiva care şi-a băgat capul în imagine.
De asemenea PSY nu a fost prezent pentru a cânta live, cele 7 minute au fost compuse din concertul său solo pe care l-a susţinut în Coreea de curând.
Mai jos este momentul în care se aude vocea membrului staffului:
sursa: netizenbuzz
I-am confundat pe GOT7 si B.A.P de cateva ori ca erau imbracati in alb….si remixul pe care au dansat a fost naspa. Aia nu a fost moment de dans, a fost moment in care DJ-ul si-a aratat skillurile de dj-ing… -_-
ApreciazăApreciază
A vorbit si B.I putin parca apoi i-au cerut lui Yongguk sa isi prezinte grupul in 4 cuvinte, dar tot ca bibelourile au stat. Ma uitam la Solji care zambea dar nu zicea nimic, aiurea.
ApreciazăApreciază
Asta ma face sa nu mor de ciuda ca nu am vazut momentele :))
ApreciazăApreciază
Suho si YongGuk au raspuns la intrebare , Onew a multumit ptr premiu , restu …….
ApreciazăApreciază
Ce oameni…
ApreciazăApreciază