Versuri: Feel So Fine – Taeyeon

Feel So Fine

Imagini pentru taeyeon my voice cover

Adânc în întuneric
Blocată înăuntru
Timpul deja a trecut
Şi dispare

Plutind la nesfârşit
Dau de un zid ciudat
Oh, acum unde sunt?
Te rog, ia-mă de mână

Deschizând, unul câte unul
Trezindu-mi eul ascuns
Vise pe care am încercat să le uit
Dar pe care, într-un final, nu am putut

Aripile mele
Care niciodată nu s-au mai desfăcut complet
Deschide-le acum ca niciodată
Zboară din nou

M-am visat doar aşa
Încă nu-mi vine să cred
Razele soarelui ce se revarsă, vântul ce adie
Acum am realizat că mă simt atât de bine

Oh oh, pe culmile aripilor mele
Oh oh, viu colorate
Ştiu că ştii
Lumea pe care am visat-o în fiecare zi
Mă simt atât de bine

Oh oh, până la finele cerului
Oh oh, deschide-le
Ştiu că ştii
Lumea sclipitoare
Mă simt atât de bine

Pe cărarea unde am hoinărit în linişte
Noaptea pe care am înfruntat-o
Totul e în regulă acum
Nu îmi pasă

În această pustietate liniştită
Chiar şi când singurătatea se apropie
Acum
Iubitle, pot să uit

Undeva pe cealaltă parte a lumii
Ecoul a venit la mine
Zidul e în faţa ochilor tăi
Urcă-te pe el şi descoperă lumea de partea cealaltă

Mai mult decât realitatea din jurul tău
Am nevoie să urc pe propriul meu zid
Am de gând să continui
Cred că pot să fac asta

M-am visat doar aşa
Încă nu-mi vine să cred
Razele soarelui ce se revarsă, vântul ce adie
Acum am realizat că mă simt atât de bine

Oh oh, pe culmile aripilor mele
Oh oh, viu colorate
Ştiu că ştii
Lumea pe care am visat-o în fiecare zi
Mă simt atât de bine

Oh oh, până la finele cerului
Oh oh, deschide-le
Ştiu că ştii
Lumea sclipitoare
Mă simt atât de bine

Oh da, mă simt atât de bine
Oh da, mă simt atât de bine
Oh da, ooh da, oh
Oh da oh

În momentul în care am depăşit zidul
Am văzut o nouă lume
Razele soarelui ce se revarsă, vântul ce adie
Acum am realizat că mă simt atât de bine

Oh oh, pe culmile aripilor mele
Oh oh, viu colorate
Ştiu că ştii
Lumea pe care am visat-o în fiecare zi
Mă simt atât de bine

Oh oh, până la finele cerului
Oh oh, deschide-le
Ştiu că ştii
Lumea sclipitoare
Mă simt atât de bine

sursă: colorcodedlyrics

2 gânduri despre “Versuri: Feel So Fine – Taeyeon

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s