Membrii trupei INFINITE vorbesc cu durere despre plecarea lui Hoya din trupă.
Pe 8 ianuarie, trupa INFINITE a organizat un eveniment cu ocazia revenirii sale cu „Top Seed„. Aceasta e prima revenire a băieţilor de la plecarea lui Hoya în august 2017 şi când a fost adus în discuţie acest subiect, membrul Dongwoon a spus: „Viaţa e influenţată de orice decizie pe care o faci. Dacă alegi un lucru, trebuie să renunţi la altul. Noi toţi îi respectăm decizia lui Hoya. Dar după ce am auzit veştile, am plâns timp de o oră acasă la Sunggyu. Plângeam în timp ce discutam cu Hoya la telefon şi Sunggyu era acolo pentru mine să mă consoleze.”
Cu siguranţă, e un lucru care a marcat mult membrii trupei.
Nu e ușor nici pentru mine. Prima ta trupa de suflet. Sa afli ca unul din trupa pleava pur și simplu fara sa știi ce s-a întâmplat. Cand mă bucuram ca au trecut de cei 7 ani, după cum stiti ca alte trupe se despart. Și în plus nu știi nimic de ei timp de un an ai ceva, de la ultimul comeback.
Am și acum inima de kpoper sfâșiată. Credeam ca o sa rămână împreună. Sunteți totuși o familie de mai bine de 7 ani. II sprijin din 2014 și le sunt fana și acum, inspirit care adora formula de 7.
ApreciazăApreciază