Versuri: Eclipse – LOONA (Kim Lip)

Image result for loona eclipse

(Simt scântei, da~)
(Sunt doar eu, oh~)
(Pentru că, iubitule, abia acum simt asta, woah)

Aceasta e fantezia noastră, vino la mine, urmează-mă
Ceva tremură în inima mea (taci), îmi taie respiraţia
Hey, iubitule
Ochii tăi ce s-au uitat la mine pe ascuns
Ei mă fac să tremur

(iubirea lui Cupidon)
Într-un moment, tensiunea a dispărut şi se aude un sunet slab al respiraţiei
Se răspândeşte la infinit
O voce dulce în vis (mă întorc)

Începe Eclipsa
În umbrele întunecate, acolo unde tu şi eu ne-am întâlnit
Soarta a făcut asta
Dragostea care ne uneşte
Vino mai aproape de mine
Aceasta e Eclipsa
Nu pot să-mi iau ochii de la tine, aşa că vei rămâne cu mine mereu?
Eclipsa de neuitat, e destinul

Sunt atât de entuziasmată pentru că eşti diferit de mine
Îmi vei arăta ce ai ascuns în mintea ta?
Hey, iubitule
Am să mă uit doar eu la lumină, fără să ştie altcineva
Am să înnebunesc de curiozitate

(Iubirea lui Cupidon) Mintea ta ce înfloreşte la lumină
Pot să o găsesc din prima, e ca o cutie a Pandorei
O siluetă ca o imagine în oglindă
Te chem
(De partea mea, da)

Începe Eclipsa
În umbrele întunecate, acolo unde tu şi eu ne-am întâlnit
Soarta a făcut asta
Dragostea care ne uneşte
Vino mai aproape de mine
Aceasta e Eclipsa
Nu pot să-mi iau ochii de la tine, aşa că vei rămâne cu mine mereu?
Eclipsa de neuitat, e destinul

Un miez de noapte liniştit (te rog, ia-mă în braţele tale)
Precum ceaţa (se pare că vine fără a scoate vreun sunet)
Am să înfloresc în mintea ta
(Chiar dacă timpul trece) Pentru totdeauna, nu o lăsa să plece
(Eşti singurul pe care îl vreau)

Începe Eclipsa
În umbrele întunecate, acolo unde tu şi eu ne-am întâlnit
Soarta a făcut asta
Dragostea care ne uneşte
Vino mai aproape de mine
Aceasta e Eclipsa
Nu pot să-mi iau ochii de la tine, aşa că vei rămâne cu mine mereu?
Eclipsa de neuitat, e destinul
Nu pot să-mi iau ochii de la tine, aşa că vei rămâne cu mine mereu?
Eclipsa de neuitat, e destinul

sursă

Reclame

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s