Baekhyun din EXO lansează linia lui de îmbrăcăminte + devine director de creație

Baekhyun a atras atenția celor de la VOGUE care au anunțat că noul său brand de îmbrăcăminte se numește Privé by BBH și că idolul va fi și director de creație petru brand.

Cu peste 12 milioane de urmăritori pe Instagram și fani în toată lumea, un produs promovat de Baekhyun din EXO cu siguranță va avea succes. Așa spun și cei de la VOGUE, care remarcă că noul director de la Privé,  Danyl Geneciran, editor de modă și stilist, l-a ales pe Baekhyun ca și colaborator pentru noul proiect de modă. Acesta a explicat într-un interviu acordat pentru revista VOGUE cum căuta o nouă imagine pentru compania sa: “Îmi doream cu putere un artist cae să participe și să fie cu adevărat implicat în a deveni parte din brand.” Cum acesta mai lucrase cu artiștii din SM, el a decis să apeleze la Baekhyun.

Danyl Geneciran și Baekhyun s-au întâlnit de mai multe ori în Seul și au lucrat împreună la noul proiect. Stilistul a povestit că Baekhyun “a pus punctul pe fiecare detaliu –  a studiat reviste și imagini de la prezentări de modă, chiar și-a adus propriile schițe la întâlniri”,  apreciind atât implicarea idolului cât și stilul său de modă și personalitatea sa.

Privé by BBH va fi un brand pentru haine de stradă care va fi “comercial și accessibil tuturor ”, toate obiectele vestimentare costând sub $100.

Produsele vor fi oficial disponibile în data de 1 iulie. Mai întâi va fi lansat un set de șase piese, după care lunar brandul va lansa câte zece alte noi piese vestimentare. Au fost deja oferite și primele trei modele. Îmbrăcămintea va fi disponibilă și online.

 

Surse: soompi, vogue.com

 

3 gânduri despre „Baekhyun din EXO lansează linia lui de îmbrăcăminte + devine director de creație

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s