Lansări de săp… din luna MAI

https://i1.wp.com/www.ciaokpop.com/wp-content/uploads/2018/05/kanto-656x325.jpg

Au trecut peste două luni de la ultimul articol al acestei serii. Voiam să pun toate melodiile care merită menționate în acest articol, dar lista devenea prea lungă. Pe de altă parte, nici să elimin prea multe melodii nu am vrut, așa că am decis să-l împart în două. Aici vă prezint melodiile din luna mai, iar în următorul (sper mâine) vă voi prezenta melodii din luna iunie și începutul lunii iulie, urmând ca luni să revin la orarul obișnuit.

Clicuind pe YT după melodii, am găsit obișnuitele balade, destule melodii care ar merita menționate pe site-urile de specialitate și chiar unele bijuterii muzicale. Am redus considerabil numărul baladelor prezentate (altfel lista ar fi triplă în dimensiuni), dar am păstrat câteva, să fie muzică pe toate gusturile.

Încep cu An Chi Hwan, un artist de care nu am auzit până acum, dar care vine cu tupeu, cântă ca un boss și-i face de râs pe majoritatea biașilor voștri cu voci pițigăiate! A Woman with a Red Scarf este o melodie clasică ce mi-a trezit interesul de la primele note, dar când a intervenit și chitara am fost convins că e una dintre cele mai tari melodii din luna mai.

 

Melodia Chok a fetelor de la Prism suferă de o producție slăbuță, melodia în sine însă nu e rea deloc. Din mâinile unui meseriaș de la firmele mari ar fi ieșit un hit cu siguranță.

 

Kanto a revenit cu această superbă melodie ritmată , Salty, care-mi amintește de Block B în perioada Nalina sau Nillili Mambo. O porție generoasă de fun, ingredient destul de uitat în ultima vreme.

 

…și, desigur, o melodie plictisitoare de la același autor. Ce-i mult strică, așa că ne dă una peste bot să ne mai domolim entuziasmul.

 

Follow me de la Hey Girls, fosta trupă Black Queen, suferă de aceeași problemă ca melodia celor de la Prism  – producția slăbuță. Refrenul este însă hipnotizant și m-am trezit apăsând ca un tembel 4..4..4..4..4…
Prietenii știu de ce! 😀

 

Crush on you, însă, se bucură de o producție excelentă, dar melodia nu se ridică la nivelul ei. Leebada are o voce plină de vino-ncoa’ și-mi amintește de cineva, dar nu știu de cine. Am mai auzit-o undeva, parcă…

 

Melodia asta, inteligent intitulată Nothing, este inclusă în listă doar pentru că o membră a trupei Momoland participă. Cine a inventat filmările verticale cu iPone-ul merită un loc special în iad. Plus că chinuie peștii!..

 

Lights On lansează o nouă specie de melodie plictisitoare care, cu diferite șmecherii tehnice, nu mai e chiar atât de plictisitoare. Puteți asculta Dreamer în linkul de mai jos, ca să-i triplați vizualizările.

 

Melodia fetelor de la Girl’s Alert e una cât se poate de generică, o melodie de concept cute, stil Apink, însă titlul melodiei mi-a atras atenția: Daddy Long Legs. Ce fel de om ar numi o melodie după picioarele lungi ale tatălui rămâne un mister neelucidat, și tare sunt curios care sunt circumstanțele în care au găsit acest titlu.

 

Ar putea veni ca o surpriză faptul că-mi place piesa Don’t move a lui Kim Sung Kyu din trupa Infinite, având în vedere că este o baladă, că e cântată de un bărbat și că nu are nicio coreeancă sexy la care să mă holbez, însă da – așa vreau să sune o baladă! Probabil avantajul îl constituie faptul că artistul are probleme cu notele înalte, ceea ce-l împiedică să facă abuz de țipetele caracteristice acestui gen și lasă instrumentația acolo unde alți artiști mai dotați ar fi ruinat melodia cu talentul lor.

 

Melodia asta apare aici doar pentru că e o tipă care cântă la chitară. Părtinitor, știu. Are și unele momente care o ridică (pe la refren), însă per total, melodia nu merită replay.

 

O altă bijuterie muzicală este această melodie disco, apt intitulată Cheers, deoarece Common Ground lansează o piesă cu nimic mai prejos de Gangnam Style, dacă ne gândim la factorul fun. În sfârșit un dans coreean pe care îl pot învăța și eu ( mai ales tipul în mov, e biasul meu, șșșșșt!). Spre final aveți parte de cel mai inedit solo pe care l-ați auzit în viața voastră. Inclusiv tu, Kim, nu te umfla în pene 😛

 

Trupa YPDA vine de la aceeași companie de la care vine Tahiti, și tot nugu rămâne. Asta înseamnă că Tahiti nu vor reveni prea curând, din păcate, și-mi pare rău că aveam o preferată rătăcită pe-acolo. YPDA cu Be Pretty.

 

Melodia de restaurant din această perioadă se numește Paradise și e cântată de cei/cel/cea de la Pudditorium, nu caut acum să văd componența grupului.

 

O piesă despre care nu pot spune mare lucru, nu-i găsesc ceva rău de care să mă leg, dar nici nu e grozavă. E o melodie acolo să fie… Haebi cu Eating Alone.

 

Maktub e un cuvânt arab pe care-l țin minte dintr-un film vechi, cu Omar Sharif. Nu are nicio legătură cu melodia, care nu e rea dealtfel, dar mă mir cum au ales niște coreeni numele ăsta de trupă, care înseamnă un fel de „amin”.

 

Salutați trupa 8586, cine are nevoie de litere când sunt atâtea numere de utilizat? Melodia se numește Sparty, iar partea cu We gonna party sună mai mult a amenințare decât a invitație…

 

Nu știu ce au consumat ăștia înainte să producă porcărioara asta, dar sigur nu a fost legal. Acel feat Naked e alarmă falsă, și pentru fanii de gen masculin și pentru fanii de gen feminin.

 

Vinxen a lansat un album, mai multe melodii au videoclipuri și în toate are chef să cânte cam cât chef am eu să citesc fanficuri cu BTS. Altă piesă lansată de același este How do you feel. ”Nu prea încântat” e răspunsul meu.

 

O baladă ca toate baladele, în care el cântă plin de sentiment, privește mult în gol după ceva care nu e acolo, nu vede femeia care este acolo, țipă plin de durere și își rupe cămașa de pe suflet.

 

A trebuit să aștept cam prea mult până să înceapă melodia, dar fata e frumoasă iar ăsta e cel mai mare plus al melodiei.

 

Trupa TREI este alcătuită din trei membri, în mod surprinzător, și cântă despre încălțăminte Nike lângă un gard de sârmă unde Darth Vader și Luke Skywalker și-au agățat săbiile laser. Ar putea deveni noii noștri biași…

 

O altă baladă generică în care artistul se uită în gol după ceva care nu e acolo, cântă plin de sentiment, zice ”uuuu-huuuu-huuuu”, și în final își sfâșie cămașa de pe suflet.

 

Probabil fata ceea trebuia să fie ceva între cool și sexy, dar a ieșit beată. Noroc că n-a văzut-o nimeni, între cei 500 de privitori nu cred că era cineva din anturajul ei.

 

Melodia începe aproape când trebuie să se termine și e aproape la fel de plictisitoare ca introducerea, ceea ce e grav. Titlul Fire induce în eroare, pe melodia asta și un incendiu s-ar stinge de plictiseală

 

PLT consideră că e de ajuns să spui Hocus Pocus și lumea va da buzna să cumpere vrăjeala asta de melodie. Mai mult efort la următoarea, pls!

 

O baladă generică în care cântărețul țipă cu sentiment, se ține de piept, privește în gol după ceva care nu e acolo, își întinde mâna după ceva invizibil, strânge pumnul și în final își rupe fâșul de pe suflet.

 

Ja Mezz ne informează că l-a întâlnit pe Kanye West, ceea ce e un fel de realizare epocală, și a creat această piesă cu orăcăituri și pârțuri filmată în ceea ce pare a fi o baie, sau un ștrand ceva.

 

Joypark face pur și simplu artă în acest videoclip. Pe lângă culturalizarea maselor în ceea ce privește viața marină cu acest veritabil catalog de pești, Joypark realizează o piesă excepțională de…de… de ce vreți voi, click și gata!

 

După ce m-am uitat în urechea ceea și l-am văzut pe chitarist intonând ritmul ăla leșinat credeam că ăștia fac trolling. Însă a meritat așteptarea, pentru că cei de la Red Dot au scos o remarcabilă piesă rock, și pot răsufla ușurat că genul ăsta începe să respire și în Coreea.

 

KLROCK au lansat o piesă cu și mai multă vervă în Lamb of Fire. Mi se pare grozav ce au reușit să creeze cu extrem de puținul pe care-l aveau la dispoziție. Atenție, growling inside!

 

Niiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiice! Subscribe.

 

Rockit Girl (hehe, ce nume!) sunt un fel de Babymetal fără energie, sau Dreamcatcher de garaj. Partea bună e că Dreamcatcher pornește un trend, partea proastă e că merită o moștenire mai strașnică decât asta. Din nou, efort notabil, având în vedere lipsa resurselor.

 

Update: BOL4 au lansat Travel, o melodie perfectă pentru o călătorie

Închei aici, zilele următoare (sper mâine) revin cu partea a doua în care vedem melodiile lansate în iunie. Pa!

Ce, credeați că dacă am schimbat numele nu mai pun gif-uri cu Somi?

 

4 gânduri despre “Lansări de săp… din luna MAI

  1. Eyediiiiiiiiiiiiiii
    nu degeaba îmi place fata asta
    și e frumoasă, și e artistă
    și cealaltă melodie („A Midsummer’s Night Dream”) îmi place taretare
    probabil și lui Yang Hyun Suk îi place de ea

    hai mă, 45 de secunde e cam prea mult de așteptat pentru tine?

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s