Lee Seung Hyun, fostul membru al trupei The East Light, oferă declarații șocante cu privire la intențiile sale din trecut.
Într-un interviu acordat recent, Seung Hyun a vorbit din nou despre atitudinea necorespunzătoare a fostului său CEO, dar și a angajaților companiei acestuia. El a recunoscut că șeful adesea îi numea pe membri „copii urâți”, fapt ce i-a afectat emoțional pe membri, iar într-un final, au ajuns să-și piardă încrederea în sine.
De asemenea, fostul idol a declarat că din cauza acestei situații inumane a avut intenția de a-și pune capăt zilelor încă din fragedă copilărie: „La vârsta de 13 ani, fiind în primul an de liceu, am fost atât de zdrobit de situația din grup, dar și de tratamentul pe care îl primeam, încât am vrut să sar de pe un pod al râului Han.”
Reamintim, în urmă cu câteva săptămâni, membrii trupei The East Light au recunoscut că au fost abuzați de către producătorul lor și de CEO. La moment, aceștia au părăsit agenția.