Esom povestește despre Seo Kang Joon și scena cea mai memorabilă din “The Third Charm”

La finalul difuzării serialului “The Third Charm”, Esom a acordat un interviu în care a vorbit despre filmări și colegii săi din proiect.

În serial, Esom și Seo Kang Joon spun povestea a două persoane care se întâlnesc în trei etape diferite ale vieților lor, în decursul a 12 ani. Povestea este una simpatică și caldă, dar și tristă, cei doi actori având de interpretat, de facto, trei personaje complet diferite (adolescenți, la 20 de ani și la 30 de ani).

Mulți spectatori s-au uitat la K-Drama pentru a viziona jocul natural al actorilor care interpretează un cuplu care s-a îndrăgostit după ce se întâlnește din nou. Scenele realiste ale serialului, cum ar fi cea în care cei doi se uită unul în ochii celuilalt în timpul unei întâlniri la râul Han sau când și-au mărturisit sentimentele după ce s-au îmbătat, i-au făcut pe spectatori să aprecieze K-Drama și mai mult.

Despre munca în echipă cu Seo Kang Joon, actrița a spus: „Îmi amintesc prima zi de filmare când a trebuit să vorbim confortabil. Sunt mai în vârstă, dar am sugerat să vorbim fără formalități. Am vorbit relaxat din acel punct și asta a ajutat foarte mult atunci când am jucat. Young Jae este un personaj îndrăzneț, provocator, așa că sunt recunoscătoare pentru asta.”

Ea a continuat: „Am lucrat împreună din prima zi de filmare și lucrul în echipă a fost atât de bun încât lumea a spus că pare că am  filmat deja de o lună. Am avut o echipă bună. Seo Kang Joon este foarte detaliat și este foarte bun la actorie. Am învățat multe urmărindu-l.”

Esom a împărtășit, de asemenea, povestea din spatele scenelor și eforturile actorilor. „Pentru partea în care ne întâlnim din nou, am vorbit foarte mult cu regizorul”, a spus actrita. „Odată am vorbit timp de șapte ore la o cafenea. Asta m-a ajutat să învăț foarte mult. Discuțiile și gândirea au ajutat foarte mult. Acestea sunt lucruri pe care nu le pot învăța în altă parte, așa că le prețuiesc. „

Cand a fost rugată să aleagă scena cea mai memorabilă, Esom a raspuns: „Îmi amintesc scena în care s-au întâlnit din nou la 27 și când s-au despărțit. Ei s-au văzut în mulțimea de oameni. Am fost invidiaosă și uimită de faptul că ar putea exista oameni de genul ăsta. Am crezut că a fost frumos.”

Ea a adăugat: „Povestea lui Seo Kang Joon a fost foarte bună în timpul scenei despărțirii. Mi-a plăcut partea în care a spus: „Vreau să devin un copac puternic.” Mi-a plăcut, de asemenea, scena cu Soo Jae [jucat de Yang Dong Geun]. Am vrut să portretizez emoții care ar fi posibile cu un frate mai mare în viața reală și m-am simțit confortabil în timp ce jucam cu el. A fost atât de bun când a jucat încât m-am simțit confortabil.”

Dintre toate personajele din dramă, Esom a spus că s-a legat cel mai bine de Baek Joo Ran (jucată de Lee Yoon Ji) cel mai mult. Ea a explicat: „Am empatizat cel mai mult cu Joo Ran. Mi-a placut personajul și actrița. De fapt i-am tăiat părul. Am crezut că a fost foarte grozav când am auzit că s-a decis să accepte știind despre ce e vorba.”

Ea a continuat: „-Avea o expresie strălucitoare la filmare. Este o decizie mare. Mi-ar fi fost frică, dar a zâmbit și mi-a spus că e în regulă. După ce i-am tăiat părul, s-a întrebat dacă emoțiile ei erau în regulă și dacă avea nevoie să-i tai mai mult părul. Când am văzut asta, m-am gândit că era uimitoare și  am vrut să învăț de la ea. Am fost impresionată.”

Voi ați urmărit „The Third Charm”?

Sursa: soompi

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s