ZICO lansează un videoclip pentru melodia „Extreme”

Imagini pentru ZICO EXTREME MV

ZICO surprinde fanii cu un nou MV!

După cum probabil știți deja, pe 30 septembrie, ora 12:00 a României, artistul a prezentat albumul „Thinking”, împreună cu două videoclipuri pentru melodiile de titlu „Daredevil” și „Human”. Prima piesă, produsă în colaborare cu Jvcki Wai și YUMDDA, descrie cum a ajuns să-și deschidă propria agenție de divertisment, iar cealaltă spune povestea lui ZICO ca om obișnuit, departe de lumina reflectoarelor.

Ei bine, acesta astăzi și-a bucurat fanii din nou, prezentând un al treilea videoclip pentru „Extreme”. Se spune că piesa face aluzie la „telefonul auriu” al lui Jung Joon Young și controversatul scandal în care a fost implicat. 

Potrivit celor declarate anterior de către un reprezentant al lui ZICO, noul album este compus chiar de către raper, acesta exprimându-și sentimentele și emoțiile sale prin intermediul muzicii. De asemenea, a devenit cunoscut faptul că „Thinking” marchează lansarea primului album complet din cariera de artist solo, dar și primul proiect de la deschiderea propriei agenții de divertisment, KOZ.

Un gând despre „ZICO lansează un videoclip pentru melodia „Extreme”

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s