Cine s-ar fi gândit că profesioniștii se pot încurca în halul acesta când vine vorba de photoshop?
Recent, pe internet au circulat mai multe fotografii, care să vedeți și să nu credeți: au fost gestionate de profesioniști angajați de agenții mari din industria k-pop. Da, profesioniști. Sperăm cu adevărat că aceste agenții au primit rambursarea sau măcar o reducere, deoarece unele dintre acestea sunt absolut absurde și hilare.
După ce ați văzut unele dintre pozele editate, probabil veți crede că ați fi putut face o treabă mai bună decât ei!
Hei fani dragi, știați că mâna stângă a lui Hani aparent are șase degete !?
CL are un al treilea picior despre care nu știam?
Am bănuit noi că Nichkhun nu e om, iar această fotografie o dovedește. Nu are buric!
O, Doame! Acea mână tocmai a apărut de nicăieri și se apropie de Eunice!
Cum își ascunde Taemin picioarele? A învățat să stăpânească arta levitației la SM?
Da da, am înțeles: membrele din Nine Muses au picioare frumoase, dar picioarele sunt tot ceea ce vedem în această fotografie și oricum sunt prea puține.
De unde și până unde a venit și acea mână?! O explicație vă rog?!
Acestea au fost unele dintre cele mai epice greșeli de editare. În noile imagini oficiale cu idolii k-pop din ziua de azi nu se mai permite să apară boacăne de acest gen. Dar, cine știe.. poate într-o zi vom avea o surpriză! 😂😁