Seventeen vorbesc despre influenţa pe care o au supra fanilor şi relaţia dintre membri

SEVENTEEN Discusses Their Influence On Fans And Support Between Members

Joshua, Hoshi, Mingyu, The8, Vernon, Seungkwan şi Dino din Seventeen au participat la o sesiune foto şi un interviu pentru numărul din noiembrie al revistei „Elle”.

Băieţii au pozat la sesiunea foto cu un concept de „o petrecere veselă a unor tineri”, unde şi-au arătat partea energică, dar şi fermecătoare în acelaşi timp.

În interviul pentru revistă, Seventeen au demonstrat cât de mult s-au maturizat de la debutul lor. Legat de faptul cât de mult s-au schimbat de la începutul acestui an, băieţii au spus: „Acum ştim că orice cuvânt îl spunem are o influenţă extrem de mare asupra oamenilor care ne plac şi ne susţin. Ne gândim cât de mult cântăresc cuvintele noastre. Vrem să îi influenţăm doar în mod pozitiv.”

Descriind munca lor în echipă, aceştia au spus: „Avem atât de mulţi membri, încât chiar şi când nu suntem împreună cu toţii, avem măcar pe cineva dintre ei aproape. De fiecare dată când unul dintre noi trece prin momente dificile, îl ridicăm şi îl ajutăm să meargă înainte.”

sursă

Reclame

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s