A mai rămas doar o zi până când G-Dragon își termină serviciul militar!
Pe 25 octombrie, agenția YG Entertainment a dezvăluit: „G-Dragon va fi lăsat la vatră în Yongin, nu în Cheorwon.”
Deoarece G-Dragon își finalizează în prezent serviciul militar în Cheorwon, situat în provincia Gangwon, inițial trebuia să fie eliberat acolo pe data de 26 octombrie.
Anterior, YG Entertainment le-a cerut fanilor să nu viziteze membrii Big Bang la eliberare din motive de siguranță. Agenția a declarat: „Bazele militare unde G-Dragon, Taeyang și Daesung servesc se află pe teritoriul de frontieră, unde a fost detectat virusul pestei porcine africane (ASF). Pentru a preveni răspândirea în continuare a virusului, sistemul de carantină este consolidat și nu este recomandată vizitarea acestei zone. Autoritățile civile au solicitat, de asemenea, precauție suplimentară, așa că rugăm fanii să se abțină să îi viziteze pe idoli la eliberare, pentru a preveni răspândirea virusului și pentru siguranța fanilor.”
În ciuda cererii oficiale, se anticipează că mulți fani vor veni în continuare să îl vadă G-Dragon. Prin urmare, idolul va fi eliberat în Yongin, care se află în provincia Gyeonggi.
Fanii îl pot aștepta cu nerăbdare mâine. Taeyang și Daesung își vor termina serviciul militar în noiembrie.
Sursa: soompi