Trupa GOT7 își exprimă opinia sinceră în legătură cu noul album

Imagine

Majoritatea vedetelor k-pop sunt extrem de precaute în timpul interviurilor. Membrii sunt atenți, pentru a nu dezvălui mai mult decât trebuie. Dar trupa GOT7, care a lansat albumul „Call My Name„, are o altă abordare și asta o face diferită.

Întrebat despre piesa lui preferată din album, vocalistul principal Youngjae, a spus că nu are niciuna: „Să fiu sincer, melodia de titlul, ”You Calling My Name”, este foarte bună, însă celelalte cântece de pe album sunt așa și așa”, având o oarecare ezitare. El a explicat că nu vrea să mintă și să se simtă vinovat după.

Nu a fost singurul membru care și-a exprimat părerea. Liderul JB, a spus că a fost obosit psihic din cauza turneului mondial, care s-a desfășurat în același timp cu crearea albumului. „Turneul mondial a fost obositor. Membrii au trebuit să aibă grijă de ei înșiși. În cazul meu, am luat medicamente ori de câte ori mă simțeam rău pentru a evita să mă îmbolnăvesc, am muncit mult și am luat vitamine, pe care nu le consum de obicei.”

Trupa a vorbit deschis când a fost întrebată de temeri. „Simțim presiunea când vine vorba de vânzările albumelor,” a spus JB. „Adesea credem că ar trebui să producem rezultate bune. Dar pentru noi, crucial e să vedem membrii și fanii mulțumiți de album.

De asemenea, trupa își va părăsi zona de confort și se va întoarce cu un concept sexy. „Cred că am arătat suficient imaginea noastră jucăușă,” a spus JB. „Prin urmare, am căutat o schimbare. Ne-am gândit că nu ne vom potrivi cu imaginea rebelă, așa că am ales un concept sexy.” Yugyeom a adăugat: „Sunt atât de încântat să vin cu un nou album în șase luni. De asemenea, sunt încântat să vă arăt noul concept.

Sursă

Reclame

Un gând despre „Trupa GOT7 își exprimă opinia sinceră în legătură cu noul album

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s