Rapperul Sleepy a răspuns acuzațiilor TS Entertainment că a mințit în privința faptului că a rămas fără apă și electricitate în casa în care locuia.
Cele două părți sunt angajate în prezent într-o luptă legală publică, deoarece s-a anunțat că Sleepy a părăsit TS Entertainment, după ce a depus cererea de reziliere a contractului său la începutul anului. De atunci, ambele părți au acordat interviuri și au eliberat documente în legătură cu litigiul lor. Cel mai recent, TS Entertainment a declarat că afirmațiile lui Sleepy cu privire la condițiile precare de viață din căminul său, fără apă curentă și a energie electrică, deoarece agenția nu și-a plătit facturile la timp, sunt false.
Sleepy a răspuns acuzațiilor TS Entertainment cu propria sa declarație pe Instagram, pe care o aveți tradusă mai jos:
Bună ziua, sunt Sleepy.
Din câte am înțeles, fosta mea agenție a trimis un comunicat de presă către diverse mijloace de informare în care afirma că „apa și energia electrică nu au fost niciodată tăiate”.
În acest moment lucrez pe cont propriu fără o agenție și am filmat ieri, așa că nu am putut lansa imediat o declarație oficială.
Până în prezent, am primit nenumărate notificări și mesaje de avertizare conform cărora gazul va fi întrerupt, la fel ca autocolantele pe care le obții atunci când proprietatea este confiscată. Ori de câte ori primeam unul, îl trimitem la fosta mea agenție și imploram să evite problema. Cu toate acestea, nu știam cum să mă descurc cu frica constantă că apa, energia electrică sau gazul o să fie tăiate, ori de câte ori am primit un mesaj. Fotografiile atașate arată dovada celor spuse.
Nu știu ce mai pot spune pentru a explica această situație. Sper că puteți vedea și decide voi înșivă.
Numele „Kim Sung Won” din capturile de ecran este numele meu real.
https://www.instagram.com/p/B54CE0fDrqf/?utm_source=ig_embed
În cadrul postării, Sleepy a inclus mesajele pe care le-a trimis unui angajat din TS, solicitându-i să rezolve situația facturilor neplătite, inclusiv o fotografie a căzii sale umplute cu apă de mama lui, în cazul în care apa ar fi fost închisă. El a inclus, de asemenea, înștiințările pe care le-a primit de la servicii cu privire la facturile neplătite, cu avertismente că serviciile vor fi întrerupte dacă situația nu va fi rezolvată.