Prestația trupei APINK tăiată în mijlocul spectacolului la ”2019 KBS Song Festival” – declarațiile fetelor

Apink Shares Thoughts On Their Performance Being Cut Off At 2019 KBS Song Festival + IU Comments

Câteva membre din trupa APINK au vorbit despre incidentul de la ”2019 KBS Song Festival”, unde organizatorii le-au tăiat din prestație și le-au forțat să coboare de pe scenă.

În data de 27 decembrie, APINK a evoluat live la festivalul de final de an, ce a avut loc la KINTEX în Ilsan. Fetele au exersat o coregrafie nouă pentru piesa ”%% (Eung Eung)”, unde cele șase membre urmau să urce pe scenă și să interacționeze cu un dansator.

Cu toate astea, în mijlocul spectacolului, muzica s-a oprit și prestația fetelor a fost stopată brusc chiar înainte de final, acestea arătând pierdute și confuze timp de câteva momente, pentru ca mai apoi să părăsească scena.

Fiind supărați de acest incident, fanii APINK și-au unit forțele și au adus în tendințe mondiale pe Twitter hashtagul #JusticeForApink (dreptate pentru APINK). Fanii care au fost prezenți la spectacol au mai spus că fetele nici nu au primit șansa de a exersa – fapt care ar fi putut preveni incidentul din a avea loc.

Mai târziu în acea seară, Son Naeun a postat pe contul ei de Instagram două clipuri în care exersau repstectivul dans și le-a arătat fanilor cum trebuia să se încheie prestația. Aceasta a mai scris la descriere.

”Anul acesta au avut loc atât de multe lucruri urâte. Postez asta pentru că mă simt prost și sunt supărată că nu v-am putut arăta întreaga prestație la care am muncit atât de mult.

Tuturor membrelor APINK și FreeMind, care au depus tot efortul pregătind această prestație și staff-ului nostru care a muncit de dimineață – nu, de la înregistrarile de ieri chiar – ați făcut o treabă bună. Mulțumim fanilor Panda care au așteptat evoluția noastră și ne-au susținut. Din moment ce ne-am adunat toți să avem un sfârșit de an fericit, să sărbătorim faptul că toți am muncit mult și am făcut o treabă bună, a fost un eveniment pentru care toți artiștii au depus mult efort pentru a se pregăti.

Sper ca în viitor vom avea un anturaj corect și sigur, unde artiștii vor putea evolua fără griji.

Le mulțumesc oamenilor care mereu le-au susținut pe APINK.”

View this post on Instagram

이번 연말은 여러모로 참 속상한 일들이 많은 연말이네요. 열심히 준비한 무대 끝까지 다 못보여드려서 속상하고 죄송한 마음에 올립니다. 준비하느라 고생한 멤버들, 프리마인드 그리고 오늘 아침 일찍부터, 아니 어제 사녹부터 고생한 우리 스텝들수고 많았어요. 우리 무대 기다려주고 응원해준 판다들 고마워요. 모두가 함께 수고했다는 마음으로 기분좋게 한 해를 마무리하기 위해 모인 자리인 만큼 모든 가수들이 열심히 준비한 무대 앞으로는 안전하게, 공평하게, 만족스럽게 할수있는 환경이 되었으면 좋겠습니다. 항상 에이핑크를 응원해주시는 많은 분들 감사드립니다.

A post shared by the naeun (@marcellasne_) on

Atât membrele Eunji, cât și Bomi au comentat la postarea ei: ”Naeungie a noastră, și tu ai muncit mult”, a spus Eunji, în timp ce Bomi a scris: ”Să găsim putere și să muncim și mai mult”.

La scurt timp, și Eunji a postat un mesaj pe contul ei de Instagram:

”Bună, sunt Jung Eunji,

Mulți dintre fanii noștri s-au întristat alături de noi și ne-au consolat între timp.

Prin urmare, după ce m-am gândit ce ar trebui să le spun, scriu acest mesaj.

Știu că la final de an, mulți oameni lucrează pentru a pune în scenă o prestație uimitoare. Și eu sunt mereu recunoscătoare când urc pe scenă.

Cu toate astea, mă rog să avem un anturaj unde fanii și artiștii, care se pregătesc cu pasiune și ardoare, să fie tratați cu respect.

Le mulțumim fanilor Panda și tuturor care le-au susținut pe APINK până astăzi.

Sper că veți avea parte de un sfârșit de an călduros.”

IU a răspuns la postare cu mesajul: ”Cât de mult v-ați pregătit pentru această prestație și cât de agitat a fost totul. La fel, cât de frig probabil a fost în vestiar.

Și membra Hayoung și-a spus părerea despre situație pe un story postat pe Instagram:

”Consider că atât artiștii care sunt pasionați să cânte pe scenă, atât și fanii care iubesc acești artiști și muzica lor, merită să fie tratați cu respect.

Haideți să fim fericiți în timp ce ne luăm rămas bun de la acest an și să fim puternici împreună! E târziu, așa că vă rog, nu fiți supărați și nu vă îngrijorați. Noapte bună.”

Chorong a vorbit cu fanii ei printr-o transmisiune pe V Live, unde a spus: ”Am evoluat împreună ca APINK pentru prima dată după multă vreme, dar o parte din această prestație m-a dezamăgit. Fetele sunt toate dezamăgite și cred că și fanii noștri se simt la fel, așa că am decis să vin pe V Live, chiar dacă e cam târziu. Mă gândeam că va fi mai bine dacă voi vorbi eu cu voi. Îmi pare rău.

Fanii noștri erau atât de îngrijorați pentru noi, așa că am venit să vă spun să nu fiți. Ce s-a întâmplat astăzi a fost un accident. Ne-au cerut scuze.

Cred că motivul pentru care am fost supărate nu a fost doar prestația de astăzi. Sinceră să fiu, singurul motiv pentru care venim la aceste spectacole de la final de ani sunt fanii noștri. Să le oferim mai multe prestații. De aceea mergem. Dar timpul pe care îl primim e foarte puțin… trebuie să încercăm să arătăm ce putem în acel timp scurt, așa că agenția noastră, dansatorii și membrele au muncit din greu pentru a pregăti această evoluție. Asta e partea ce m-a dezamăgit. Am discutat chiar și pentru acele câteva 10 sau 15 secunde și dacă ar trebui să omitem vreo parte sau să o lăsăm. Așa că din punctul nostru de vedere, vrem să vă arătăm o prestație și mai bună, dar nu e ușor și ne pare rău pentru asta.”

În final, și Namjoo a scris un mesaj pentru fanii trupei pe un story postat pe contul ei de Instagram: ”Ne vom întâlni din nou cu niște prestații uimitoare, nu? Noapte bună. Vă iubesc.”

sursă

4 gânduri despre „Prestația trupei APINK tăiată în mijlocul spectacolului la ”2019 KBS Song Festival” – declarațiile fetelor

    1. Urat, dezamăgitor…imi pare rau de Apink si de Panda ,care am asteptat cu atata nerăbdare să vedem spectacolele de la sfarsit de an.Sper ca nimeni niciodată să nu mai aibă parte de un asemenea tratament.APINK❤🐼

      Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s