Este primul articol de acest gen pe care îl fac până acum, deși sunt de ceva timp pe blog (pe cine păcălesc? tot parcă abia m-am alăturat echipei). Am ezitat să fac topuri până acum din mai multe motive: la început ziceam că sunt prea nouă, mă gândeam apoi că poate nu e okay să fie prea multe articole de acest gen, ori că n-o să reușesc să așez melodiile într-o ordine etc. Dar de ce să nu încerc, până la urmă?
Melodii de pus în top am avut, am notat tot ce am ascultat pe parcursul anului și am găsit destule. Pe lângă topul propriu-zis, am adăugat câteva mențiuni (de fapt ar trebui să le spun restanțe), care merită totuși amintite, părerea mea, și două piese japoneze care mi-au plăcut prea mult ca să nu le includ. Topul arată cam așa:
30. ASTRO – All Night
Îi lipsește ceva, dar nu îmi dau seama ce. Sună bine, dar e cam ușor de uitat. Am avut exact aceeași părere și când au lansat „Always You”.
29. FAVORITE – Loca
Un autor a spus pe chat-ul grupului de „Loca” și mi-a plăcut din prima. Nu știu de ce am ajuns să asociez acum FAVORITE cu Dreamcatcher, că nu au nimic în comun la capitolul muzică. Probabil pentru că videoclipul aduce puțin a Dreamcatcher.
28. R.Tee & Anda – What You Waiting For
Deși m-am cam săturat de melodiile care au un refren de o singură propoziție, încă mai ascult „What You Waiting For”.
27. ATEEZ – Say My Name
26. MAMAMOO – gogobebe
Nu știu de ce nu am ascultat-o când a fost lansată, dar la vreo două luni îmi tot stătea pe minte ce înseamnă „gogobebe”. I-am dat o șansă și nu am fost dezamăgită.
25. KARD – Dumb Litty
Deși nu pot să spun că mă dau în vânt după muzica „gălăgioasă”, dar KARD e slăbiciunea mea.
24. Ailee – Room Shaker
Când a trebuit să alegem melodiile pe care să le traducem, eu am luat „Room Shaker”. M-am apucat cam greu atunci, bun, dar și când am început mi-am dat seama de ceva: „CUM AR TREBUI SĂ FORMULEZ TITLUL ÎN ROMÂNĂ?” Săru’ mâna, Kaila. Cu mine să știți că ajungeați să aveți „zguduitoare de camere” pe blog (mă duc să mă ascund într-un colț).
23. MONSTA X – Someone’s Someone
22. CLC – Me și No
Mi-e tare greu să aleg dintre astea două. Chiar dacă sună diferit, le asemăn mult. După „Hobgoblin”, CLC s-a întors cu un fel de concept drăguț, nici nu mai știu piesa, și am sperat să se deștepte Cube și să se prindă că nu mai merg la fel de bine conceptele cute de prin 2010. Cred că melodiile de genul „Black Dress”, „Devil”, „Me” și „No” se potrivesc cel mai bine pentru CLC.
21. Dreamcatcher – Piri
Problema la cântecele lansate de Dreamcatcher este că mă plictisesc prea repede de ele, chiar dacă sunt superbe. De la un anumit punct nu mai am chef, dar acum că fac topul și ascult din nou cred că sunt cam fraieră :))
20. LOONA – Butterfly
Eu știam că LOONA nu a câștigat niciun premiu cu „Butterfly” și dacă așa e, atunci mă duc să plâng.
19. Taemin – Want
Tot ce scoate Taemin e artă pură, am spus-o!! De la dans, aspectul videoclipului, voce și melodia în sine, eu aș pune discografia lui într-un muzeu.
18. A.C.E – Under Cover
Am auzit de atâtea ori pe grup de piesa asta de la Kaila, încât am zis „Hai, să vedem ce puteți, A.C.E”. Păi… pot muulte, mi-am dat seama de asta. Apoi am realizat că eu mai ascultasem piese de la ei și am început să îi învăț.
17. AOA – Come See Me
Mi-e foarte dor ce Choa și Mina… AOA e unul din grupurile mele preferate chiar și așa, și mă bucur că a revenit cu ceva diferit față de „Bingle Bangle”.
16. (G)I-DLE – Lion
Mi-a luat ceva să ascult melodia asta, deși în general îmi place cam tot ce lansează (G)I-DLE. Refrenul îmi place mult.
15. BTS – Boy With Luv
La început am zis că nu e cine știe ce și că e doar okay ca melodie. Nope. Nici n-aveam idee că urma să o ascult de peste 100 de ori până acum. Și fiindcă am făcut topul de la prima la ultima, zic acum că „Boy With Luv” și piesa de pe locul 10 sunt la fel, le ascult continuu fără să mă satur.
14. Woosung – Face
De vocea lui Woosung nu m-aș sătura vreodată. Nu m-am așteptat chiar la asta când am auzit că va debuta solo și chiar și melodia cu care a revenit The Rose e ceva nou, dar nu e rău.
13. Taeyeon – Spark
Îmi plac foarte mult coregrafia și videoclipul. Și melodia e genială, așa cum ne-a obișnuit Taeyeon.
12. Minhyun – Universe
Nici nu știam că Minhyun va lansa o piesă solo, pur și simplu m-am trezit și am văzut articolul pe blog. Din 2014 până acum, i-am avut pe rând ca bias pe fiecare dintre membrii NU’EST. Perioada asta e în mod clar a lui Minhyun. Frumos, talentat, cu bani și fiți atente, fetelor, că acum e și cavaler în armură și e gata să lupte pentru voi!!
11. DAY6 – Sweet Chaos
DAY6 mi-a făcut surprize frumoase în 2019 ❤ Prima dată „Time of Our Life” și albumul „The Book of Us: Gravity”, care a fost fain, dar boy. Boyyy, nu știam eu ce vine. „The Book of Us: Entropy” mi se pare de două ori mai bun. Inițial voiam să pun o altă piesă de pe album, chiar undeva mai în vârful topului, dar am ales să o păstrez pentru mențiuni și să rămân cu „Sweet Chaos” aici ❤
10. Sunmi – LALALAY
Chiar nu știu de ce „LALALAY” a fost lansată în august și încă o mai ascult de 10 ori pe zi fără să mă plictisesc. Asta e piesa mea de dansat singură prin casă.
9. NU’EST – Trust Me
Dacă la DAY6 nu mă puteam hotărî și am ales melodia de titlu până la urmă, aici mi-a fost mai ușor. Storytime: NU’EST este trupa care m-a introdus în k-pop și îmi sunt atât de dragi băieții ăștia, încât probabil ador tot ce scot doar pentru că știu cât au muncit. „Love Me”, piesa de titlu pentru albumul „The Table” este chiar bună, mi-a plăcut și am ținut-o pe repeat, însă „Trust Me” este mai pe genul meu. Încă mai am speranțe la ceva care să mă impresioneze cu adevărat, așa cum au făcut „Face”, „Hello”, „Beautiful Solo”, „Hello Hello” și multe alte melodii vechi de la ei.
8. TXT – Run Away
Și videoclipul și cântecul mă fac să mă gândesc la un anime (mai ales că e și un tip cu părul albastru, nu le-am reținut numele încă). Intro-ul nu îmi place așa mult, dar asta nu e așa important. Erau seri când ieșeam să alerg și îmi făceam un playlist doar cu „Run Away”, pentru că mă motiva foarte mult să scot un timp și mai bun, așa că mi-a și ajuns la inimă.
7. Tiffany Young – „Born Again”
Din punctul meu de vedere, Tiffany lansează ori piese care să îmi creeze dependență, ori piese pe care nici nu le ascult a doua oară. Am înțeles că ea promovează în State, deci e corect să o pun aici? Probabil? Ei, nu mai contează. Aici o las.
6. FT Island – Quit
Mi-e teamă că pun prea multe balade, dar nu mă pot abține. Refrenul e atât de puternic, încât am citit odată versurile în engleză și de fiecare dată când îl aud, încă le mai țin minte. Simt o grămadă de emoții în vocea lui Hongki și cred că de asta ajung să iubesc fiecare melodie pe care o cântă.
5. ONEWE – Regulus
Trebuie să citiți versurile, să vedeți cât de frumoase sunt. Cel puțin când le-am tradus, mă gândeam că vreau să găsesc mai multe piese cu versuri așa. Băieții au lansat și o grămadă de versiuni pentru „Regulus” și ce pot să spun e că m-am îndrăgostit de vocea lui Yonghoon.
4. Red Velvet – Psycho
Conceptul acesta, atât de asemănător cu „Bad Boy”, mi se pare cel mai potrivit pentru Red Velvet. Da, melodiile ca „Zimzalabim”, „RBB” etc. fac trupa să se diferențieze de altele și, pentru mine cel puțin, are o culoare specială prin conceptele ciudate, dar așa aș vrea să le văd mai des. Au un machiaj superb, haine frumoase și melodia o fredonez încă (abia lansată fiind) prin casă. U go, girls!
3. Taeyeon – Four Seasons
Când lansează Taeyeon ceva nou, deja știu că urmează dependență. Videoclipul de mai jos e artă pură, iar cântecul e… fără cuvinte.
2. EDEN – Suffering for Love
Mulțumesc unui cititor care a cerut să traduc versurile ❤ Cumva, numai după nume și thumbnail mi-am dat seama că îmi va plăcea, dar nu credeam că așa mult.
Înainte de piesa de pe primul loc, voi pune aici mențiunile: Pink Fantasy – Fantasy | Kim Chung Ha – Gotta Go | TXT – Crown | EXID – Me & You | Lee Hi feat. B.I – No One | TWICE – Fancy | MOMOLAND – I’m So Hot | iKON – I’m OK | Dreamcatcher – Deja Vu
1. BTS – Dionysus
Un mic fact despre mine – scriu ficțiune (sau mai bine zis încerc). Anul ăsta am fost atrasă și am citit mult despre mitologia greacă, iar când am văzut titlul piesei, deși nu ascult atât de mult BTS, am zis din start că trebuie să văd despre ce e vorba. E genială și a fost pe replay multe dimineți în timp ce mă pregăteam pentru școală.
Și, în final, cele două piese japoneze, de la DAY6 și Taeyeon. Dacă le-aș fi inclus în top, erau sigur în top 3.
DAY6 – Finale
Taeyeon – Voice
Să sperăm că 2020 va fi un an bun din punct de vedere al lansărilor muzicale. Personal, sper să fie cât mai puține controverse, vreau să văd mai multe cupluri, să-mi văd artiștii preferați fericiți și ce pot cere mai mult? Un an nou fericit în continuare și mulțumim că urmăriți blogul^^
Văd aici un S♥️NE
Citeam zilele trecute un articol mai vechi depsre Taemin unde un critic sau ce mama mă-sii era spunea despre Taemin că este versiunea lui Michael Jackson asiatică. Nu știu cum a ajuns la concluzia asta, dar.. Taemin o să rămână un artist unic, nu o sa mai fie un artist asemenea lui, nici deceniul asta și probabil, nici următorul.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu văd nicio asemănare cu Michael Jackson, sunt de acord că Taemin e unic ❤️ poate sunt artiști care se inspiră sau vor fi care să îl copieze, dar nu cred că va fi cineva cu aceeași aură
ApreciazăApreciază
Pai se inspira mult de la Michael(ca multi altii), dar Michael este unul.
ApreciazăApreciază
Oh my god!!! In sfarsit cineva care stie de Favorite~~~
ApreciazăApreciat de 2 persoane
mersi pentru Trust Me de la NU’EST, am să ți-o fur ❤
și desigur, te ador pentru că am văzut Taeyeon acolo de trei ori :O ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bucur dacă fură lumea 😀 ❤️
ApreciazăApreciază
La inceputul anului 2019 m-am indragostit de Astro, pot spune ca a fost dragoste la primul”auz” si de atunci sunt indragostita de ei. All night este melodia mea de suflet.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E un sentiment tare dragut❤️
ApreciazăApreciază
Multumesc pentru Loca de la FAVORITE 🥰 nu stiu cum mi-a scapat melodia asta, dar e superba. De aseara o ascult încontinuu 💕
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bucur că ai găsit ceva care să îți placă❤️
ApreciazăApreciază
nu ai pentru ce 😂😂😂 taci ca esti si tu de mult =)))
v.am innebunit cu o piesa frumoasa. ❤ ador undercover. la inceput chiar nu voiam sa aud deloc de trupa asta
:O nu ma asteptam sa pui bts pe primul loc. jur. credeam ca o sa fie nu’est sau day6. dionysus si eu o ador. e cea mai buna piesa de la bts din 2019. tu esti army undercover 😂😂😂😂😂😂 stiu la cine sa apelez cand mai avem de tradus piese de la bts 😂😂😂
imi place topu ^^
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt army undercover.. surpriza!! =))
Mulțumesc că m-ai încurajat să îl fac❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
❤ ❤
ApreciazăApreciază
Monstra X -Someone’s Someone, BTS-Boy with luv si TXT-Run Away mi-au placut si mie au si videoclipuri interesante:)
ApreciazăApreciat de 1 persoană