De râs: MONSTA X a mai distrus un trofeu!

Fanii și membrii MONSTA X se amuză copios după ultima ispravă de la o ceremonie de premiere. Se pare că unele trofee chiar nu rezistă membrilor grupului! Situația este și mai comică pentru că se repetă!

În 8 ianuarie, membrii MONSTA X au participat la ceremonia Gaon Chart Music Awards, fără Joohoney, care  nu se simțea bine.  În ziua respectivă, trupa a mai adăugat un trofeu la palmaresul său – titlul de  Star Hallyu Mondial, și a primit și un trofeu.

Iar trofeul a fost… rupt! La finalul ceremoniei, când starurile au salutat audiența, Kihyun le-a arătat fanilor Monbebe, de pe scenă, zâmbitor, că trofeul era rupt în două bucăți: cheia Sol și postamentul.

Fanii erau toți curioși să știe cum și când s-a rupt premiul. A ieșit la iveală că Kihyun a scăpat trofeul pe podea când a coborât pe scenă. Aveți momentul filmat mai jos:

Monbebe și-au amintit imediat că în octombrie 2018, ziua primei victorii cu „Shoot Out”, membrii și-au rupt trofeul. La început, Wonho a fost suspectat că l-a rupt, dar mai târziu “The Show”  a dezvăluit că tot Kihyun a fost cel care a zgâlțâit bila din trofeu până când a scos-o de la locul ei.

Așa că, odată cu acest premiu mondial Star Hallyu, MONSTA X are acum încă un trofeu spart și fanii mor de râs. Unii au sugerat ca atunci când se acordă premii lui MONSTA X organizatorii să fie atenți la modelul ales, pentru a evita repetarea acestui gen de accidente.

 

Sursa: kpopmap

Un gând despre „De râs: MONSTA X a mai distrus un trofeu!

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s