CL a oferit un mic interviu după ședința foto a revistei „NYLON”.
În noul pictorial, CL și-a arătat partea carismatică și plină de naturalețe. În interviu, aceasta a dezvăluit: „Sunt foarte recunoscătoare că publicul este curios cu pirivire la ce fac. Dar dacă încerc să urmăresc acest interes, am realizat că doar îmi fac viața mai grea. Așa că tot ce vreau este să continui să fac ce îmi place și să le arăt oamenilor.”
De asemenea, a recunoscut că dansul este cel care a făcut-o să vrea să devină artist: „Dansul a fost cea mai ușoară metodă de a mă exprima. Eram o persoană tăcută și timidă și am învățat cum să mă exprim prin intermediul dansului. Am câștigat și foarte multă încredere. Încă mă ajută să mă înțeleg.”