[CCC] Există relații tensionate între MBC și BTS?

Imagini pentru bts

Pe 21 februarie, BTS a avut un comeback cu cel mai proaspăt album al său „Map Of The Soul:7”. La scurtă vreme, băieții au început promoțiile cu melodia principală „ON”, participând la diferite emisiuni muzicale. Cu toate acestea, fanii au observat că trupa nu a apărut niciodată la „Music Core” de la MBC.

Potrivit mai multor internauți, între BTS și MBC s-ar fi produs o ruptură încă din decembrie 2018, atunci când a avut loc „2018 Gayo Daejejun”. La acel concert grupul de la Big Hit Entertainment ar fi fost tratat necorespunzător de organizatori, drept dovadă fiind prestația trupei care a fost împărțită în două mai mici, evoluția lui BTS cu „Mic Drop”, dar și faptul că nu a obținut etapa finală, deși o merita.

Un alt exemplu care pare să demonstreze că între MBC și BTS există o relație tensionată reprezintă chiar absența trupei de la „2019 Gayo Daejejun”. BTS a participat la spectacolele de sfârșit de an organizate de posturile de televiziune SBS și KBS, dar a zis NU celui de la MBC și chiar a refuzat să înregistreze o evoluție pentru show.

Între timp, alții menționează că producătorii show-ului „Music Core” sunt exact aceeași care organizează competițiile ISAC, prin urmare, absența la emisiune ar avea vreo legătură cu asta.

Să fi făcut MBC abuz de putere?

Reacțiile coreenilor:

[+635, -30] De parcă avem nevoie de MBC ㅋㅋㅋ Nici măcar nu e necesar să mergi acolo ㅋㅋ Aceasta este o pierdere pentru MBC ㅋㅋ

[+562, -47] MBC, puteți să faceți ceea ce doriți, dar BTS e la un alt nivel oricum

[+500, -31] Mic Drop

[+60, -0] Demult se știe că MBC iubește să facă abuz de putere. Dacă nu participați la competițiile ISAC, nu puteți apărea la emisiunea „Music Core”.

[+59, -0] Nu știu ce se petrece, dar BTS va fi mult mai bine și fără ei, mai ales după cele întâmplate la „2018 Gayo Daejejun”. Nici măcar nu eram fan la acea vreme, dar m-am mirat de felul cum au procedat în legătură cu prestația lui BTS

[+57, -0] De fapt, cel care e în pierdere e MBC … ㅋㅋㅋ Totul e în ordine, BTS poate nici să nu mai apară la acea emisiune ㅋㅋㅋㅋㅋㅋ

[+46, -0] De parcă lui BTS îi trebuie MBC?? ㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋ

[+43, -0] Acești idioți – MBC ㅋㅋ Au împărțit în două prestația lui BTS de dragul unui rating mai mare în timpul „2018 Gayo Daejejun”. Iar în cele din urmă, o altă trupă a avut etapa finală ㅋㅋ E o glumă? ㅋㅋ Sunt doar niște escroci.

[+39, -1] Producătorii de la „ISAC” și „Music Core” sunt aceeași. Îmi pare rău că nu văd băieții pe scenă, dar cel mai bine ar fi să se odihnească o vreme

[+34, -0] De parcă cineva se uită la acele show-uri muzicale … BTS nu are nimic de pierdut. Problema e serioasă în cazul lui GFRIEND și TXT

sursa

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s