Așa cum data premierei emisiunii „Road To Kingdom” se apropie, tot mai mulți fani sunt mai interesati să afle mai multe informații despre viitorul program de supraviețuire.
Pe 28 aprilie, prin portalul de știri Joy News 24, a fost dezvăluit că „Road To Kingdom” va include un sistem de eliminare. Comparativ cu „Queendom”, spectatorii își pot aminti că nu a fost nici o eliminare din cauză că nici una din trupele participante (sau Park Bom) nu s-a aflat pe ultima poziție de două ori la rând.
Însă, pentru „Road To Kingdom”, s-a decis că competiția dintre trupele participante va fi și mai aprigă. Potrivit portalului de știri, în timpul înregistrărilor noului episod din 21 aprilie, grupul ce a acumulat cele mai puține voturi a fost deja eliminat.
De la acel moment, competiția va începe cu adevărat cu celelalte șase trupe rămase.
Pentru mai multe informații despre sistemul de eliminare, Mnet cere spectatorilor să rămână pe fază până la premiera emisiunii, care va avea loc pe 30 aprilie la ora coreeană 20:00 pe canalul Mnet.
Introducerea acestui sistem de eliminare a cauzat un șoc pentru unii fani și a înfuriat restul fanilor, care au comentat că totul este prea crunt. Mulți dintre fani nu sunt de acord cu noile schimbări și afirmă că acum programul s-a transformat într-o altă versiune a show-ului „Produce”.
„Și cum ai de gând să spui că intenționezi să evidențiezi trupele mai puțin populare iar mai apoi să le elimini??? Adică, acum chiar îi împiedici să-și demonstreze talentele?”
„Singura regulă de la „Queendom” a fost ca grupul să fie eliminat automat dacă se află pe ultimul loc de două ori consecutiv. Ceea ce nu s-a întâmplat pentru că fiecare grup improvizează în fiecare episod. Noi asta dorim! Nu eliminare în fiecare episod”
Ce credeți despre noile reguli?
sursa: kpopmap, twitter