În luna noiembrie, a fost confirmată plecarea lui CL de la agenția YG Entertainment. De curând, la emisiunea „Idol Producer (Youth With You) S2„ din China s-a putut auzi un cântec nelansat al său.
Internauții au fost extrem de entuziasmați atunci când au auzit vocea vedetei într-o nouă melodie solo la „Idol Producer S2„, reality show-ul din China în care Lisa din BLACKPINK este mentor. În 18 mai, au apărut mai multe versiuni online editate ale acestei melodii, neoficiale. Se zvonește că piesa a fost vândută altei companii.
Imediat fanii au invadat internetul cu comentarii de apreciere, exprimându-și totodată dorința ca anul acesta să asiste la o reuniune a trupei 2NE1, cuvântul cel mai des folosit de către aceștia fiind, evident, „regină”.
Vă era dor de CL?