Agust D, sau altfel spus – Suga din BTS, se bucură de succes cu cel mai recent mixtape al său, „D-2”.
După cum probabil știți deja, artistul și-a făcut revenirea pe 22 mai, iar la scurtă vreme a reușit să înregistreze rezultate incredibile atât în țară, cât și în străinătate. Potrivit celor de la Billboard, „D-2” a debutat pe locul 11 în clasamentul „Billboard 200”. Se spune că reușita a fost posibilă datorită celor 33.100 copii vândute și marchează cea mai tare intrare în top a unui artist solo din Coreea de Sud. De asemenea, membrul BTS este singurul artist solo care a ajuns în top 15 al listei respective.
Și asta nu e tot, melodia principală a lui„D-2”, intitulată „Daechwita”, a debutat pe locul 76 în „Billboard HOT 100”. Acesta reprezintă un rezultat mult mai bun comparativ cu cel al lui J-Hope. Colegul său de grup și-a făcut apariția în listă cu piesa „Chicken Noodle Soup”, ocupând poziția 81.
Trebuie menționat faptul că „Daechwita” este cea de-a 5-a melodie marca BTS care ajunge în „Billboard HOT 100” în 2020.
Felicitări, Suga!
În sfârșit și o veste bună pentru el💜
ApreciazăApreciază
Doua vesti bune, ca sunt 2 clasamete!
ApreciazăApreciază
Chiar merită, nu trebuie să sufere din cauza unor frustrări ale haterilor
ApreciazăApreciază
atitudinea asta nu o sa-l ajute cu nimic. ‘ Frustrarile haterilor’ sunt foarte bine intemeiate. NU il crede nimeni un rasist pe Suga, dar vorbim despre o situatie in care clar merita critica, educat si sa invete din ea. Atat el, cat si producatorul, agentia si (o buna parte) fanii lui. Ma simt tare incomod sa vad cum reduceti totul la ‘haterii il urasc pe oppa’ cand vorbim despre un specimen ce a cauzat moartea a 900 de persoane aici. Suga trebuie sa invete, sa accepte ca a gresit si la fel si fanii lui. Nu pui un sample intr-o melodie parte dintr-un album de care spui ca esti tare mandru fara sa nu te interesezi de el. Aici apare si greseala lui, nu poti sa spui ca esti tare mandru de albumul tau si dupa sa te ascunzi in spatele agentiei. Controversele apar din cel mai mic motiv in lumea kpop, m-a obisnuit cu asta, dar cand membrul celei mai urmarite trupe de baieti in momentul acesta, apare cu o melodie in care un specimen isi face aparitia, da-mi voie sa-mi arat dezamagirea.
ApreciazăApreciază
Nu am zis ca nu a greșit, poate da , totuși ce ma enervează sunt haterii care înfloresc orice cuvant si creeaza alte zvonuri .
ApreciazăApreciază
De ce nu te arătai atât de revoltat/ă și când erau cazuri mult mai grave decât ăsta? Pt ca au fost și din acelea. Cu alte trupe/idoli. Clar.
ApreciazăApreciază
imi pare rau, dar e prima data cand se intampla ca un specimen ce e responsabil de moartea a 900 de persoane sa apara intr-o melodie kpop 🤷♀️ De acord, sunt destui care profita de asta sa-l atace, dar nu mi se pare deloc normal ca incercati sa ingropati asta in ‘haterii ce il urasc’ cand ai clar persoane dezamagite ce si-au exprimat punctul de vedere fara sa-l atace. Vorbim despre o situatie care putea lejer fi oprita daca o companie ce stie clar ca toti ochii sunt pe idolii lor, acorda mai multa atentie. N-am spus in nicio clipa ca e vorba de rasism din partea bts/big hit sau Suga, ci ignoranta ce PUTEA fi evitata. Ei, cand vorbim despre un crimnal si tu vii si-mi spui ca nu e mare branza, si altii au facuf asta bla bla nu ajuta.
ApreciazăApreciază
Suga din BTS își face apariția în topurile „Billboard 200” și „Billboard HOT 100”
Sincera sa fiu ma asteptam de la Suga chiar daca nu e preferatul meu.
ApreciazăApreciază
Felicitari, Zaharel! ❤ Succes in continuare 🙂
Mie imi place foarte mult revenirea lui si m-am bucurat la fel de mult. 🙂 🙂
ApreciazăApreciază
„In an exclusive report by WikiTree on the 1st, Sug@r’s track „Set Me Free” also from his mixtape „D-2” also referenced Post Malone’s „Jonestown.” This is the same place where „Jonestown massacre” by cult leader Jim Jones took place.”
„According to this article, he knew what he is doing and also he sampled someone’s work in his other song.
They don’t deserve any titles given to them.”
ApreciazăApreciază
Cred ca metoda ta de a cultiva ciulini are ceva lacune in a gasi elementele potrivite. Eu zic sa nu mai folosesti magazinul de unde-ti procuri semintele pentru ca distribuitorii , pe langa faptul ca vorbesc pe dupa tufa , isi presara discursul cu ,, If referred to ,, si ,, it is possible ,, deci teoretic in opinia lor , daca Marte are o abatere de 0.00001 in rotatie si Jupiter pierde un sfert de foton , e posibil sa-ti incolteasca semintele.
Eu zic sa mai incerci.
Succes.
ApreciazăApreciază
Luminita, I love you 💜
ApreciazăApreciază
C. Moraru , multumesc din suflet pentru acest articol.
Albumul este extraordinar de bun.
Merita pe deplin toata recunoasterea.
Multumesc.
ApreciazăApreciat de 1 persoană