Ahn Ji Young din Bolbbalgan4 îi cere lui Woo Ji Yoon să nu îi ignore apelurile

Ahn Ji Young a scris o nouă postare pe rețelele de socializare referitoare la Woo Ji Yoon.

După ce a dezvăluit motivul pentru care nu o mai urmărește pe Woo Ji Yoon pe rețelele de socializare, Ahn Ji Young a folosit Instagram Story încă odată pentru a explica situația curentă.

În jurul orei 3:00 AM, Ahn Ji Young a scris:

Prima dată am fost rănită când am descoperit că Woo Ji Yoon vrea să plece din Bolbbalgan4, nu de la ea personal, ci de la agenție.

Este adevărat că am încercat să ne continuăm promoțiile, incluzând concertele Bolbbalgan4, chiar și după ce acea prietenă a decis să părăsească grupul. Cu toate acestea, o decizie fusese luată deja, așa că nu am vrut să irosim albumul nostru final lucrând la el fără sinceritate. Ne-am gândit că, dacă ea vrea să plece, atunci mai bine și promoțiile Bolbbalgan4 s-ar termina, iar acea prietenă a fost de acord. Și mi-a spus că ar vrea să îmi respecte și mie opțiunile.

Așa că ne-am gândit că am făcut cele mai bune decizii.

Nu vreau ca publicul să interpreteze greșit relația noastră. Așa că, de acum încolo, aș vrea să mă rețin din a vorbi despre povestea noastră.

Am crezut că am fi putut să rezolvăm această problemă simplu, doar între noi, așa că mă doare că a trebuit să ajungem aici. Dacă tu consideri că sunt mai multe lucruri despre care ar trebui să vorbim, atunci te rog să nu îmi mai ignori apelurile și să mă contactezi.

sursă

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s