Taeyong din NCT 127 dezvăluie care este tipul lui ideal de fată

Pentru Taeyong din NCT 127 nu contează atât de mult fizicul unei fete, ci alte aspecte mai importante.

Pentru al doilea volum japonez „NCT 127 Official book„, Taeyong și-a pus sufletul pe tavă și a vorbit tandru despre cum își vede colegii de trupă.

De când a fost menționat faptul că tema articolului este iubirea, interviul nu putea fi complet dacă nu am fi aflat și care fata ideală în viziunea lui Taeyong.

Chiar dacă întrebarea pentru tipul ideal automat te face să te gândești la aspectul fizic, Taeyong nu s-a concentrat pe un asemenea lucru superficial.

Cunoașterea este acel lucru aparte la un om și care îl face mult mai atragător. Taeyong a punctat că inteligența este cea mai importantă, „Cineva care este mai deștept decât mine”.

Există două aspecte esențiale pentru Taeyong. Trebuie să fie o persoană cu care ești capabil să porți conversații pe diferite teme, dar și cineva de la care poți învăța lucruri noi.

Apoi a adăugat – „Cred că o persoană se cunoaște cât de deșteaptă este prin modul de vorbire și gândire”.

Dacă vrei să-i captezi atenția lui Taeyong, fizicul nu este factorul decisiv. Este vorba doar despre inteligența ta. De asemenea, a menționat „Vreau să primesc iubire”, ceea ce înseamnă că el nu a primit iubirea pe care o merită.

Cu toate acestea, el a primit iubire, afecțiune, grijă și drăgălășenie din partea membrilor de trupă.

Sursă: koreaboo

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s