
CL și-a dezvăluit gândurile și a vorbit despre viitoarele activități.
Artista a revenit pe rețelele de socializare și a încărcat o nouă imagine pentru misterioasa ei lansare „Post Up”.
Împreună cu fotografia carismatică, CL le-a scris fanilor săi:
„Bună GZBz și tuturor celor care m-au susținut și care m-au așteptat. A trecut ceva timp de când mi-am arătat fața, așa că personal acesta este un moment foarte emoționant și vreau să îmi arăt recunoștința. Sunt atât de multe lucruri pe care aș vrea să le spun și m-am gândit mult la cum să comunic cu toți.
Dar, ca întotdeauna, m-am gândit că cel mai bine ar fi să mă exprim sincer printr-un dans și o melodie! + POST UP + este un scurt videoclip pe care îl public înainte de lansarea albumului meu, pentru fanii mei fideli și răbdători, pentru GZBs!”
Am vrut să comunic cu toți cât mai curând posibil, așa că asta este tot ceea ce am pentru moment. Dar acesta este un dar special pe care l-am pregătit! Sper că inima mea poate transmite mesajul său.
Odată cu începutul lunii octombrie, sper să lansez mai multe piese și un album complet, așa că hai să ne bucurăm de POST UP din toată inima și să-l devorăm, să ne pregătim! Sunt foarte încântată că voi face mai multe amintiri cu fanii mei. Rămâneți sănătoși! Vă mulțumesc.”