Baekhyun face o postare în care se referă la scandalul lui Chanyeol

Baekhyun face aluzie la postarea făcută de persoana, care se presupune că este o cunoștință comună de-a lui Chanyeol și a sa. Anterior, a fost făcută o postare online în care rapperul din EXO era acuzat că și-a înșelat fosta iubită timp de trei ani.

Pe 30 octombrie, o nouă postare a fost scrisă de o presupusă cunoștință a celor doi artiști. În postare, cunoștința aduce noi acuzații despre presupusul caracter al lui Chanyeol. În aceasta chiar s-a scris că Chanyeol și Baekhyun nu se înțeleg.

Însă, Baekhyun a luat inițiativă și a vorbit. Cu toate că, acesta nu s-a adresat direct postării, el a scris un tweet tot pe 30 octombrie la aproape 12 ore de la apariția postării originale a acestei cunoștințe.

„Ahh… cunoștința de-a mea, cine? (Oh, este un țântar) Tu, nemernicule ~~ scutură, scutură”

Nu doar că a făcut apel la această presupusă cunoștință, însă a făcut și o referință la unul dintre gesturile sale când prinde un țânțar și scutură mâna.

SM Entertainment nu a mai făcut altă declarație în ceea ce privește controversa în care este implicat Chanyeol de la cea postată pe 29 octombrie. De asemenea, nici Chanyeol nu a declarat încă nimic despre acest scandal.

Sursa: koreaboo

 

3 gânduri despre „Baekhyun face o postare în care se referă la scandalul lui Chanyeol

  1. youabby

    Asta ma intriga si pe mine, SM ignora aceasta situatie, iar Chanyeol nu a dat nici o declaratie.cum se va rezolva daca nu-si clarifica pozitia?
    In cazul lui Irene s-a actionat imediat.scuze si debutul unui nou grup de fete,a aplanat controversa.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s