
Cu ocazia celei de-a cinsprezecea aniversare de la debut, membrii Super Junior privesc în trecut către toate momentele prin care au trecut împreună.
„The Melody” a fost lansată pentru a exprima recunoștința atât față de fani grupului, cât și față de colegii lor. În versurile simple, dar profunde, cei nouă ne vorbesc despre recunoștința pe care o au unul față de celălalt că au rămas împreună, dar și despre speranța că vor continua exact așa cum sunt acum.
Mai multe celebrități coreene și-au arătat bucuria față de aniversarea băieților, precum NCT, SEVENTEEN, BoA, Kangta, Park Joon și mulți alții.
De asemenea și cei trei șefi de la SM au felicitat trupa:
Era imposibil ca fanii ELF să rateze acest moment care pe foarte mulți i-a emoționat la fel de mult ca pe sărbătoriți.
Cum acesta este un moment special, membrii Super Junior vor sărbători alături de fanii ELF într-o transmisiune live pe VLIVE.
Pe lângă această melodie, cel de-al zecelea album complet al trupei urmează să apară în decembrie. Până atunci puteți asculta „The Melody”!