Minhyuk din BTOB și Soobin din TXT seamănă izbitor în selfie-urile postate + vorbesc despre prima lor întâlnire

Este incredibilă asemănarea dintre Minhyuk din BTOB și Soobin din TXT!

Săptămâna trecută, BTOB 4U a debutat pe scena de la „Music Bank”, ceea ce i-a dat ocazia lui Minhyuk să își întâlnească clona, pe Soobin, pentru prima dată în persoană. Aceștia au fost chiar ei șocați de asemănarea izbitoare.

După episodul din 27 noiembrie al emisiunii „Music Bank” de pe KBS2, cei doi idoli s-au întâlnit din nou și au decis să posteze câteva fotografii pe rețelele de socializare. Soobin a scris: „Sunt Soobin! Cred că am făcut niște selfie-uri pe care multă lume le aștepta hehe. Mereu mi-am dorit să îl întâlnesc pe Minhyuk, încă de când am debutat, și sunt atât de recunoscător că m-a tratat cu atâta căldură, atât săptămâna trecută cât și astăzi. Minhyuk-sunbaenim, ești foarte, foarte arătos! Te iubesc!

Minhyuk a comentat și el: „aespa sunt eu, nu, de fapt este Soobin”, folosind un joc de cuvinte popular în Coreea la acest moment, datorită versurilor piesei „Black Mamba” de la aespa.

Mai apoi, Minhyuk a împărtăși fanilor câteva povești despre Soobin și cum s-au întâlnit aceștia doi în culisele emisiunii: „Am primit un mesaj pe KakaoTalk de la Soobin, m-a întrebat dacă ar fi în regulă să posteze aceste selfie-uri kekekeke.

Minhyuk: „Episodul de azi din Music Bank a fost nebunie, nu? Am apărut eu la sfârșit, apoi imaginea s-a schimbat repede cu Soobin. A fost amuzant. Music Bank este conștientă de asemănarea Minhyuk-Soobin, Soobin-Minhyuk.

Minhyuk: „Pot să spun că Music Bank a fost interesată de noi săptămâna trecută. Repetam pentru interviu și m-au pus să stau fix lângă Soobin. Întrebarea pe care urma să mi-o pună ar fi trebuit să fie diferită. Ar fi trebuit să fie una aleatorie, cred că ce aș vrea să mănânc în seara aceea, iar eu aș fi răspuns sundae gopchang sau ceva de genul, însă în timpul repetițiilor au decis să schimbe și Soobin să întrebe ce gândesc atunci când mă uit la el.

Fanii încă sunt uimiți de asemănarea celor doi și au lăsat comentarii precum:

Când îi spui celuilalt că este arătos, știi că doar te complimentezi singur, nu-i așa? Kekekeke.

Doamne, oamenii despre care se spune în general că arată la fel nu arată la fel de fapt, însă la ei se vede clar, sunt exact la fel kekekeke.

Pot să spun care e care pentru că sunt fanul lor, însă cred că non-fanii sunt foarte confuzi în acest moment!

Este uimitor, în aceste selfie-uri e greu să spui cine e cine kekekeke.

Chiar vorbesc unul ca celălalt… cum e posibil??

Chiar e greu de crezut că nu sunt înrudiți… e ca și cum ar fi gemeni identici.

Dacă te uiți la poze cu Minhyuk de vârsta lui Soobin, poți să crezi că sunt aceeași persoană.

Singurul mod prin care îi pot diferenția este prin forma nasului…

sursă

Un gând despre „Minhyuk din BTOB și Soobin din TXT seamănă izbitor în selfie-urile postate + vorbesc despre prima lor întâlnire

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s