Mnet a confirmat oficial că Stray Kids, ATEEZ și The Boyz se vor alătura emisiunii „Kingdom”.
Pe 6 decembrie, cele trei grupuri au avut o evoluție impresionantă la premiile „2020 Mnet Asian Music Awards” (MAMA). Juyeon din The Boyz, Hyunjin din Stray Kids și San din ATEEZ au urcat împreună pe scenă și au dansat în jurul unei coroane strălucitoare de parcă s-ar lupta pentru tron.
La scurt timp după aceea, reprezentanții din partea canalului Mnet au dezvăluit că cel de-al doilea sezon va apărea în curând.
După succesul uriaș cu „Queendom” în 2019, canalul de televiziune a anunțat că va lansa o versiune masculină a emisiunii intitulată „Kingdom”. Cu toate acestea, spre deosebire de „Queendom”, versiunea masculină a început cu un sezon preliminar numit „Road to Kingdom”, unde șapte grupuri de băieți au concurat pentru următoarea etapă – ”Kingdom”. Emisiunea a fost difuzată la începutul acestui an, iar The Boyz a ieșit câștigător.
„Kingdom” este programat să fie difuzat în prima jumătate a anului 2021, iar mass media a dezvăluit că emisiunea se pregătește să înceapă filmările în ianuarie.