„Mr. Queen” se bucură de un nou succes!
Pe 19 decembrie, noua dramă istorică cu Shin Hye Sun și Kim Jung Hyun a continuat să atragă atenția publicului. Potrivit portalului Nielsen Korea, al treilea episod al dramei de pe tvN a obținut un rating la nivel național de 9,0% și un maxim de 11,3%, stabilind un nou record istoric pentru dramă.
Drama s-a clasat, de asemenea, pe primul loc în intervalul orar de difuzare pe toate canalele, inclusiv și pe rețelele publice (un lucru impresionant pentru o dramă ce se difuzează prin cablu).
Pe canalul OCN, „The Uncanny Counter” a înregistrat un rating mediu de 7,7%, menținându-și recordul ca și în celelalte episoade.
„Hush” de pe postul JTBC a adunat un rezultat de 2,3% pentru al patrulea episod, iar „The Goddess of Revenge” de pe TV Chosun a avut un rating de 2,8%.
“Homemade Love Story” de pe KBS 2TV rămâne cea mai urmărită dramă de sâmbătă seara, având un rating de 24,1% și 30,3% pentru cele două părți ale sale.
Felicitări!