Shin Minah, ex-iLUV, dorește ca adevărul să iasă la iveală după ce a fost acuzată de răspândirea de informații false

La începutul acestei luni, a fost raportat că fosta membră iLUV, Shin Minah, a fost trimisă la Procuratura Districtului Central din Seul, fiind acuzată de obstrucționarea afacerilor și încălcarea Legii privind Rețeaua de Informații și Comunicare prin răspândirea unor informații false.

Incidentul a început în luna iulie a acestui an, când Shin Minah a încărcat un videoclip pe contul său de YouTube, acuzându-și fostele membre de bullying cât timp promova în trupa iLUV. De atunci, Shin Minah și fosta sa agenție au fost într-o luptă legală continuă.

De când au apărut știrile că Shin Minah a fost trimisă la Procuratura Districtului Central din Seul, nu s-a mai auzit nimic despre caz până recent, când aceasta a postat două scrisori lungi pe Instagram.

În primul rând, rezultatul acestui proces nu este important pentru mine. Mi-am dat seama că mai important decât a câștiga este să dezvălui adevărul din spatele acestui incident. Iar adevărul acestor mărturii nu este pe deplin dezvăluit la finalul procesului. Mi-ar fi plăcut să dezvălui adevărul acum mult timp dacă ar fi fost ușor să fac asta într-un singur raport.

Cu toate acestea, am locuit într-un dormitor comun, unde telefoanele ne erau verificate constant, ne era interzis să ieșim și eram atent supravegheate din cauza contractului. Nu eram în situația în care să pot depune o plângere și nici măcar nu credeam că situația mea s-ar ușura dacă aș fi făcut-o. Totul din cauză că nimeni nu era de partea mea. Nimeni nu m-a ajutat, nici măcar când am cerut ajutor. Toți au încercat să ascundă adevărul. Este exact la fel acum.

De asemenea, nu se termină doar cu o plângere. Trebuie să dau mărturie după mărturie, să îmi reamintesc momentele grele pe care am încercat să le uit, însă nu este ușor. Știam cât de greu va fi pentru mine și pentru familia mea, care trebuie să treacă prin asta, însă m-am simțit nedreptățită și am vrut să scap din acel iad, așa că am plecat, oprindu-mi activitățile.

Nu câștig nimic din minciună. De ce aș minți despre așa ceva? Au fost mai multe dezavantaje pentru activitățile mele după ce am dezvăluit adevărul. Și totuși, curajul meu provine din faptul că nu am nimic de ascuns. Făptașii vor ca victima să rămână tăcută. Și mereu am spus că vreau scuze. Nu am primit niciuna, însă am fost dată în judecată pentru defăimare, obstrucționarea afacerilor și furtul de scrisori de la fani. Nu mi-e teamă de asta. Pentru că sunt convinsă că victima nu a greșit cu nimic și ar trebui să fie puternică și să aibă încredere.

Inițial, am vrut să ascund această situație, chiar dacă m-am simțit nedreptățită și mi-a fost greu. Este o luptă pe care nu o pot câștiga de la început. Am continuat să promovez, chiar dacă întâmpinam multe dificultăți și am încercat să le arăt tuturor o imagine luminoasă, zâmbitoare. Cred că era evident, chiar dacă am încercat să ascund. Sunt foarte mulți fani care și-au dat seama. Mulți oameni nu știu ce s-a întâmplat, așa că voi explica.

În 2019, fanii au observat că treceam printr-o perioadă grea și mi-au scris pe canalul de YouTube și rețelele de socializare. Însă nu aveam voie să fac ceva de una singură, așa că nu am putut să le răspund. Apoi mi-am oprit activitățile pentru a primi tratament și a avea o pauză. Am trimis o confirmare și am cerut terminarea contractului, am dezvăluit asta și pe conturile mele.

După ce mi s-a încheiat contractul, am putut să le răspund fanilor care s-au arătat îngrijorați pentru mine și pentru ceea ce postam. Așa a fost dezvăluit adevărul din spatele acestor incidente. Imediat am primit o cerere de confidențialitate din partea agenției. Evident, am refuzat și adevărul a apărut la știri și continuă până acum. (Știrile spun că am dezvăluit asta pe YouTube, însă n-am vorbit niciodată despre acest incident pe canalul meu.)

Cu privire la proces. Un ofițer al poliției care îmi investighează cazul mi-a spus la telefon că acuzațiile erau corecte. Mi-a spus că agenția a declarat că mint, așa că am vrut să clarific acest aspect. Este realitatea unui denunțător. Este greu pentru o singură persoană să lupte împotriva unui grup și să câștige.

Momentan, sunt mulțumită că am putut spune lumii ce s-a întâmplat. Pentru că legea nu poate ajuta victima. Însă voi continua să lupt. Ei vor să mă înlăture. La început mi-a fost frică să lupt. Așa că m-am dat bătută și am trăit în liniște. Însă fanii mei au împrăștiat adevărul pentru mine și m-au ajutat. Am reușit să prin curaj și să lupt până acum.

În cea de-a doua postare, Minah a explicat situația mai departe și le-a mulțumit tuturor fanilor care au sprijinit-o și i-au acordat atenție: „Nu știu care va fi rezultatul, însă sunt pregătită să dezvălui lumii prin ce am trecut. În viitor, vreau să pun bazele unei organizații care să ajute victimele ca mine. Cred că cea mai bună răzbunare ar fi să am succes, așa că voi trăi bine și voi fi recunoscută. De asemenea, vreau să mulțumesc tuturor fanilor Chocolate care m-au susținut și m-au ajutat să dezvălui adevărul. Și mulțumesc că m-ați ajutat să prind curaj. Vă mulțumesc și vă iubesc.

sursă

Un gând despre „Shin Minah, ex-iLUV, dorește ca adevărul să iasă la iveală după ce a fost acuzată de răspândirea de informații false

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s