Fanii chinezi nu vor cumpăra mini-albumul ”I Burn” de la (G)I-DLE, deoarece Shuhua a cântat doar 3,9 de secunde

(G)I-DLE a revenit ieri cu cel de-al patrulea mini-album, ‘I Burn’, în frunte cu melodia principală „HWAA”.

Cu toate că, revenirea a fost foarte așteptată de foarte mulți fani, unii și-au exprimat dezamăgirea. Pe 11 ianuarie, fanclubul chinez a membrei Shuhua a postat o declarație în care dezvăluit că nu vor cumpăra niciun mini-album de la trupă, deoarece aceasta a avut mai puțin de 4 secunde în piesa „HWAA”.

Fan clubul a scris:

Bună. Acesta este fanclubul din China al lui Shuhua. Ne cerem scuze, dar cerem sprijinul vostru în decizia pe care tocmai am luat-o. După ce am deschis acest fanclub, am susținut toate activitățile trupei și am achiziționat toate albumele pentru toți fanii care își doreau să le aibă. De asemenea, am organizat evenimente în cadrul fanclubului nostru pentru a încuraja fanii să cumpere albume.

Cu toate acestea, suntem dezamăgiți de faptul că Shuhua a primit doar 3,9 secunde în distribuția versurilor și 17 secunde de apariție în noul clip pentru „HWAA”. Iar asta ne-a dezamăgit. Credem că rolul agenției este să planifice în mod rezonabil distrubuția versurilor, de vreme ce problema nu e tocmai recentă. Ar fi trebuit să existe o evoluție, nu să dea înapoi. Adică, părțile cu Shuhua în cântece au tot scăzut de la revenirea cu „Oh My God”.

Fanii din China sunt tare dezamăgiți și triști din această cauză. Fanclubul va distribui în continuare albumele trupei cu sprijinul fanilor chinezi și se va concentra să o promoveze individual pe membra din (G)I-DLE. Ne vom relua munca odată ce Shuhua va primi ce merită.

Internauții coreeni au venit în sprijinul fanilor chinezi și au comentat:

  • „Și eu aș fi supărat dacă idolul meu preferat ar apărea foarte puțin în MV și ar avea câteva părți în cântec”
  • „Sunt total de acord cu fanclubul de a-și opri munca”
  • „Mai puțin de 4 secunde… wow”
  • „Se pare că Shuhua primește mereu cele mai puține părți. Data viitoare, poate va primi mai multe”
  • „E pentru prima dată când o companie dă așa de puține părți unui membru, mai ales că promovează de ceva vreme”
  • ” 4 secunde e un timp prea scurt. E trist”.

Sursa: allkpop.com

2 gânduri despre „Fanii chinezi nu vor cumpăra mini-albumul ”I Burn” de la (G)I-DLE, deoarece Shuhua a cântat doar 3,9 de secunde

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s