În data de 11 ianuarie, Kim Se Jung a ținut un live pentru a vorbi puțin cu fanii.
În timpul transmisiunii, Kim Se Jung a vorbit despre zvonurile și comentariile malițioase care au apărut despre ea și partenerul ei din „Busted!”, Sehun. Aceasta a spus: „Este ceva despre care nu eram sigură dacă ar trebui să vorbesc sau nu. Fanii mei nu trebuie să se îngrijoreze. Recunosc că ne-am înțeles bine pe platourile de filmare și avem chimie în serial, însă nu l-am contactat pe Sehun niciodată în afara muncii. Orice contact pe care l-am avut a fost prin intermediul Busted! și nu se întâmplă nimic altceva, așa că să nu vă faceți griji.”
Actrița a simțit nevoia de a clarifica acest aspect, întrucât au apărut în ultimele zile tot mai multe comentarii rău intenționate și zvonuri: „Nu am crezut că voi primi atât de multe mesaje din cauza asta. Oamenii comentează chiar și pe conturile părinților mei. Nu știam dacă să aduc asta în discuție, dar vă rog să nu vă faceți griji și să vă opriți din a trage concluzii.”
Sezonul al treilea din „Busted!” va avea premiera pe 22 ianuarie.