Vi s-a întâmplat vreodată să vă amintiți de o melodie după mult timp sau să găsiți o melodie pe care nu ați mai auzit-o de ceva vreme și să vă aduceți aminte de cât de mult ați ascultat-o atunci când a fost lansată? Asta mi se întâmplă mie de obicei, iar zilele trecute, într-o noapte când nu aveam somn, minunata lume a YouTube-lui mi-a amintit de melodii de care chiar uitasem. Având în vedere că fac parte din generația care a prins caseta, obișnuiam ca până acum 3 ani să îmi descarc melodiile în calculator, dar vremurile au trecut și acum trăiască Spotify și Youtube alături de gigabity nelimitați. Vă spun asta pentru că am săpat ceva după aceste piese, pentru că nu le aveam chiar pe toate într-un playlist pe YT, dar acum sunt puse acolo frumos.
Arhive etichetă: 1PUNCH
Coreenii au ales idolii care s-au schimbat cel mai mult de la debut
Recent, internauții coreenii au participat la un sondaj unde au votat idolul care a suferit cele mai multe schimbări de la debut. Evident, în listă au ajuns unele dintre cele mai faimoase celebrități masculine la moment.
Kim Samuel debutează cu melodia ”Sixteen”
Kim Samuel lansează programul pentru debut
YG lansează teasere noi pentru debutul lui One
Pregătirile pentru debutul solo a lui One sunt în toi, YG Entertainment a lansat noi teasere.
One se pregătește de debut solo
A devenit cunoscut faptul că One, fostul membrul al duo-ului 1PUNCH, care în prezent se află sub protecția agenției YG Entertainment, va debuta solo. Continuă lectura
[Video] Un clip de la 2NE1 a ajuns la 150 milioane de vizualizări + altele
Melodii de la Punch, Woo Taewoon, teasere de la NCT U, HISTORY + altele
1PUNCH va reveni cu un membru nou?
[26.02.2016] Ştiri pe scurt
Tang Wei este însărcinată. Agenţia acesteia a anunţat pe 26 februarie că Tang Wei alături de soţul ei Kim Tae Yong aşteaptă primul lor copil. De asemenea şi aceasta a postat pe contul ei de SNS un desen cu o maimuţică. Continuă lectura
Punch va lansa o piesă marca Brave Brothers în colaborare cu rapper-ul american Silento
[Personal] Top 20 melodii preferate în anul 2015
Ştiu cât de mult vă plac topurile şi mai ştiu cât de mult vă place să vă contraziceţi pe tema „aia e mai bună”, dar aici eu mi-am ales cele mai ascultate melodii (din playlistul personal) ale anului 2015. Şi vorbesc aici doar de melodiile cu videoclip, că mai sunt şi cele fără. Ştiu că 2015 mai are o săptămână sau cam aşa, dar marea majoritate a melodiilor ce urmează sunt cu temă de Crăciun, şi nu sunt deloc mare fan al acelora. Oricum deja mi-am ales topul aşa că hai să trecem la vizionare şi ascultare.
10 evenimente care au definit K-pop-ul în 2015
Soompi a creat o listă cu 10 evenimente care au defenit K-pop-ul în anul 2015, aşa că de ce să nu vedem şi noi care sunt acestea?
Punch a scris un mesaj fanilor. 1PUNCH va avea un nou membru?
Recent 1PUNCH s-au despărţit, One semnând nu YG Entertainment în timp ce Punch a rămas cu Brave Entertainment. Cu toate acestea de când s-au anunţat ştirile lumea s-a întrebat ce se va întâmpla cu cel mai mic membru.
One se va alătura trupei iKON?
După ce s-a confirmat că One a semnat un contract cu agenția YG Entertainment, pe internet au apărut zvonuri care susțin că rapperul va deveni unul dintre membrii trupei iKON. Să fie oare adevărat? Continuă lectura
One din 1PUNCH a semnat cu YG Entertainment. Ce se întâmplă cu 1PUNCH?
Rapperul One, fost membru 1PUNCH şi participant la ‘Show Me The Money 4‘ a semnat un contract cu agenţia YG Entertainment.
Versuri: Fly With The Wind – Baechigi Ft. Punch (OST)
Versuri: Turn Me Back – 1PUNCH
Prestațiile și câștigătorii de la Music Core
G.Soul debutează, WASSUP revin + alte melodii şi teasere de la INFINITE-H, Davichi şi alţi
G.Soul îşi face debutul după 15 ani în care a stat în America şi pentru a compune. Acesta debutează sub JYP Entertainment, cel care l-a descoperit în urmă cu 15 ani şi care l-a îndrumat spre piaţa americană.
Acesta debutează cu albumul ‘Coming Home‘ şi melodia de titlu You.
Coming Home, Superstition, 1st Love, Excuses şi G Just Once sunt melodiile de pe album şi au fost scrise cu autorul acestuia.
1PUNCH se pregătesc de debut cu un trailer
Brave Entertainment şi D-Business Entertainment şi-au unit forţele pentru a crea rupul 1PUNCH care va debuta în curând.